Bucură-te, izvor de ape dumnezeieşti; Bucură-te, Părinte Grigorie!

Acatistul Sfantului Grigorie Palama

Bucură-te, al necăjiţilor mângâietor; Bucură-te, Ioane Gură de Aur, prealuminate învăţătorule a toată lumea!

Sf Ioan Gura de Aur - Talcuire La Tatal Nostru

Bucură-te, vrednicule lăudător al lui Hristos, Bucură-te, Mina mult-pătimitorule!

Acatistul Sfantului Mare Mucenic Mina


Acatistul Sfantului Mina

Bucură-te, iubitorule de viaţă duhovnicească; Bucură-te părinte Nectarie!

        Troparul Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul:

        Pre cel născut în Silivria si ocrotitorul Eghinei, pre cela ce s-a arătat în vremurile din urmă prieten adevărat al virtuţii, pre Sfântul Ierarh Nectarie să-l cinstim cei credincioşi ca pre un dumnezeiesc slujitor al lui Hristos, că izvorăşte bogate vindecări celor ce cu evlavie strigă: Slavă lui Hristos, Celui ce te-a proslăvit! Slavă Celui ce minunat te-a arătat! Slavă Celui ce prin tine lucrează tuturor tămăduiri!

Bucuraţi-vă Sfinţilor Voievozi Cereşti!

Sfintii Arhangheli


Troparul Sfinţilor Arhangheli:



Acatistul Sfintilor Arhangheli

Paraclisul Sfintilor Arhangheli

Canonul Celor Sapte Sfinti Arhangheli

Despre rugăciune (2)

"Începând rugăciunea, părăseşte-te pe tine însuţi, pe soţie, pe copii, ia-ţi rămas bun de la pământ, străbate cerurile, lasă la o parte toată făptura văzută şi cea nevăzută şi porneşte cu slavoslovia Aceluia care a făcut toate. Şi nu-I cere nici avere, nici putere pământească, nici sănătate trupească, fiindcă Domnul ştie ceea ce trebuie, ci cere-I numai Împărăţia lui Dumnezeu în tine". (Sf. Vasile cel Mare)

Semnul Sfintei Cruci

       "Fă semnul cinstitei cruci la orice trebuinţă, când mănânci, când bei, când te aşezi, când te scoli, când vorbeşti sau când umbli şi nu începe lucrul tău fără semnul crucii: în casă, la drum, ziua şi noaptea, în orice loc sau timp.

        Să nu faci cinstitul semn întru batjocură şi cu păcat, crucea să fie dreaptă şi adevărată. Cele trei degete mari - aşează-le întâi la frunte - care reprezintă cerul, cerem Tatălui din ceruri Înţelepciunea - să sfinţească neputincioasa noastră minte şi s-o izbăvească de gândurile rele; pogorârea la pântece - care reprezintă pământul, ne rugăm Fiului - care S-a pogorât pe pământ pentru mântuirea noastră, să ne scape de lăcomie, de beţii şi de desfrânare; înălţând dreapta către umeri, chemăm pe Duhul Sfânt, care plineşte lucrarea mântuirii şi toate le sfinţeşte, să întărească şi să sfinţească puterile noastre spre săvârşirea faptelor bune, iar când zicem "amin", făgăduim înaintea lui Dumnezeu să ne facem vrednici de semnul crucii (Altarul pe care S-a jertfit Mântuitorul), pentru că vorba "amin" înseamnă "aşa să fie". (Sf. Chiril al Ierusalimului)

Despre Sfânta Cruce

Despre păcat (1)

"Nu cele ce se fac după fire sunt păcate, ci cele rele după alegerea cu voia. Nu e păcat a mânca, ci a mânca nemulţumind, fără cuviinţă şi fără înfrânare. Căci eşti dator să ţii trupul în viaţă, însă fără nici un gând rău. Nu e păcat a privi curat, ci a privi cu pizmă, cu mândrie. Nu e păcat neînfrânarea limbii la mulţumire şi rugăciune, dar e păcat la vorbire de rău. E păcat să nu lucreze mâinile milostenie, ci ucideri şi răpiri. Şi aşa fiecare din mădularele noastre păcătuieşte, când din slobodă alegere lucrează cele rele în loc de cele bune, împotriva voii lui Dumnezeu".(Sf. Antonie cel Mare)

Despre icoanele făcătoare de minuni

"Referitor la incoanele făcătoare de minuni, acestea nu conţin putere miraculoasă, ci Domnul voieşte să arate minuni prin ele ori în prezenţa lor: fie pentru trezirea credinţei, fie în virtutea credinţei, manifestată de cineva, fie şi pentru una şi pentru alta în acelaşi timp. Apoi înalta cinstire a acestor icoane urmează în mod firesc, atât pentru faptul că Domnul a voit prin aceste icoane să arate mila Sa, cât şi pentru faptul că oamenii aşteaptă să se învrednicească şi ei de aceeaşi mila înaintea acestor icoane. De ce voieşte Domnul să facă acest lucru? Aceasta este voia Lui cea sfântă. Pe cel orb din naştere nu l-ar fi putut El vindeca cu cuvântul? Dar a făcut tină, i-a uns ochii şi la trimis la izvorul Siloamului. Aşa şi aici. Aşa să judecaţi; să vă încredinţaţi că există icoane făcătoare de minuni. Cum? Prin experienţă. Nu demult, undeva în gubernia Harkov, fiica unui conte a dobândit vindecare de paralizie înaintea unei icoane sau din partea icoanei sale moştenite cu Maica Domnului. Doctorii au hotărât apoi că în această vindecare meseria lor nu şi-a găsit loc. După aceea, credinţa s-a deşteptat - mulţi au început să alerge la sfânta icoană şi mulţi au dobândit vindecare. De asemenea, icoanele făcătoare de minuni le insuflă celor rătăciţi: de ce vă lăsaţi ademeniţi de orice învăţătură? Iată unde sunt stâlpul şi temelia adevărului Meu! Ca şi cu degetul vă arăt calea cea adevărată şi dreaptă. Ţineţi-vă de Biserica în care Eu Îmi arăt puterea şi veţi scăpa de dezastrul la care vă duc cugetările voastre deşarte". (Sf. Teofan Zăvorâtul, "Sfaturi înţelepte")

Păcatul este un rău săvârşit prin libera voinţă a omului

"Greu lucru este păcatul, iar călcarea de lege este o boală prea cumplită a sufletului. Păcatul nu taie numai nervii sufletului, dar este pricinuitorul focului veşnic. Păcatul este un rău săvârşit prin libera voinţă a omului, odraslă a poftei. Profetul spune lămurit că păcătuim prin propria noastră voinţă: "Eu te-am sădit viţă roditoare, toată adevărată; cum te-ai întors întru amărăciune viţă străină?". Sadul este bun, dar fructul rău. Răul provine din libera voinţă. Săditorul nu are nici o vină. Via însă prin foc se va arde, pentru că a fost sădită spre a aduce rod bun, dar prin libera voinţă a făcut rod rău. "Dumnezeu, după cum spune Ecclesiastul (7, 29), a făcut pe om drept, dar oamenii au născocit multe vicleşuguri". Iar Apostolul spune: "Suntem făptura lui Dumnezeu, zidiţi spre fapte bune". Aşadar, pentru că este bun, Ziditorul ne-a zidit spre fapte bune; zidirea însă prin propria ei voinţă s-a îndreptat spre răutate." (Sf. Chiril al Ierusalimului, "Cateheze")

"De aceea a făcut Dumnezeu raiul, ca să îl umple cu cei ce Îl iubesc" (Arhim. Teofil Părăian)

Arhim. Teofil Părăian (03/03/1929 - 29/10/2009) - Biografia şi opera



Dumnezeu să-l odihnească cu drepţii!

Bucură-te, cel ce eşti om ceresc, Bucură-te, cel ce ai fost înger pământesc!

Troparul, Cântarea a IX-a şi Catavasia Sfântului Dimitrie Basarabov




Acatistul Sfântului Dimitrie Basarabov

Bucură-te, Izvorâtorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie!

Acatistul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie

Omul raţional

"Oamenii se socotesc raţionali însă pe nedrept, căci nu sunt raţionali. Unii au învăţat cuvintele şi cărţile vechilor înţelepţi. Dar raţionali sunt numai aceia care au sufletul raţional, pot să deosebească ce este binele şi ce este răul, se feresc de cele rele şi vătămătoare sufletului şi toată grija o au spre cele bune şi folositoare sufletului; iar acestea le săvârşesc cu multă mulţumire către Dumnezeu. Numai aceştia trebuie să se numească raţionali. Omul cu adevărat raţional are o singură grijă: să asculte de Dumnezeul tuturor şi să-L placă; şi numai la aceasta îşi deprinde sufletul său: cum să-i placă lui Dumnezeu, mulţumindu-i pentru o aşa de mare purtare de grijă şi pentru cârmuirea tuturor, orice soartă ar avea el în viaţă. Pentru că este nepotrivit să mulţumim pentru sănătatea trupului, doctorilor, care ne dau leacuri amare şi neplăcute, iar lui Dumnezeu să nu-I mulţumim pentru cele ce ni se întâmplă cum trebuie, spre folosul nostru şi după purtarea Lui de grijă. Căci în cunoştinţa şi credinţa cea către Dumnezeu stă mântuirea şi desăvârşirea sufletului." (Sf. Antonie cel Mare)

Simţurile sufleteşti şi trupeşti

Trebuie să se ştie că omul fiind îndoit, adică constând din suflet şi din trup, îndoite are şi simţurile şi virtuţile acestora. Şi cinci sunt ale sufletului şi cinci ale trupului. Simţurile sufleteşti, pe care întelepţii le numesc şi puteri, sunt acestea: mintea, cugetarea, părerea, închipuirea şi simţirea; iar cele trupeti: vederea, mirosul, auzul, gustul şi pipăitul. Din această pricină îndoite sunt şi virtuţile lor; îndoite şi păcatele. Încît e cu trebuinţă ca tot omul să ştie limpede câte sunt virtutile sufleteşti si câte cele trupeşti; şi care sunt, iarăşi, patimile sufleteşti şi care cele trupeşti. (Sf. Ioan Damaschin, "Cuvânt minunat şi de suflet folositor")

Rugăciunea adevărată

"Rugăciunea întotdeauna trebuie să fie înălţarea minţii şi a inimii către Dumnezeu. Când, înălţîndu-se către Dumnezeu, Îl preamărim, Îi mulţumim şi Îl rugăm să ne dăruiască bunuri duhovniceşti, cu conştiinţa şi cu sentimentul măreţiei Lui şi a binefacerilor Lui, şi a milostivirii Lui celei mari, atunci ne rugăm sau ne aflăm în stare de rugăciune. Dacă noi, rostind rugăciuni, nu facem numai să pronunţăm cuvinte, ci avem şi gânduri şi sentimente potrivite, tocmai aceea este rugăciunea adevărată." (Sf. Teofan Zăvorâtul, "Sfaturi Înţelepte")

Sfântul Evanghelist Luca pictând icoana Maicii Domnului

Acatist de mulţumire, slava lui Dumnezeu pentru toate

Acatist de multumire,slava lui dumnezeu pt. toate

Acatist de Multumire

Bucură-te înteleaptă fecioară, bucură-te porumbiţă cuvântătoare, bucură-te suflet îngeresc în trup fecioresc!

TROPARUL SFINTEI CUVIOASE PARASCHEVA



ACATISTUL CUVIOASEI MAICII NOASTRE PARASCHEVA


Marian Moise-Acatistul Cuvioasei Parascheva


ACATISTUL CUVIOASEI MAICII NOASTRE PARASCHEVA

Paraclisul Sf. Parascheva

Rugăciunea să vină din inimă!

"Îngrijiţi-vă ca, în timp ce vă rugaţi, rugăciunea să vină din inimă. Rugăciunea este suspinul inimii către Dumnezeu: dacă acesta nu există, nici rugăciunea nu există. Rugăciunea trebuie să se săvârşească cu măsură; nu trebuie să fie lungă, ci mai bine să săvârşiţi una scurtă cu toată atenţia şi simţirea" (Sf. Teofan Zăvorâtul, "Sfaturi înţelepte")

Cum ne putem mântui?

Bună mireasmă

"Tămâie Îţi aducem Ţie, Hristoase Dumnezeul nostru întru miros de bună mireasmă duhovnicească, pe care primind-o întru jertfelnicul Tău cel mai presus de ceruri, trimite-ne nouă harul Preasfântului Tău Duh."

Depre rugăciune (1)

”Rugăciunea este ivirea în inima noastră, unul după altul, a simțămintelor evlavioase către Dumnezeu - simțămintelor defăimării de sine, devotamentului, recunoștinței, slavoslovirii, iertării, căderii cu osărdie înainte Lui, frângerii inimii, supunerii față de voia dumnezeiască. Toată grija noastră trebuie să fie pentru aceea ca în vremea rostirii rugăciunii aceste simțăminte și cele asemenea lor să umple sufletul nostru, așa încât atunci când limba rostește rugăciuni sau urechea le ascultă, iar trupul bate metanii, inima să nu fie pustie, ci în ea să domnescă vreun simțământ care tinde spre Dumnezeu. Când aceste simțăminte există, ceea ce rostim este rugăciune; când nu există, nu este încă rugăciune” (Sf. Teofan Zăvorâtul, ”Știința rugăciunii”)

Răbdarea

”Un om oarecare și-a cumpărat o bardă de la un fierar, însă a dorit ca ea să lucească peste tot, asemenea unei lame. Fierarul s-a arătat gata să-i dea luciu, cu o condiție: clientul său să se învoiască să învărtă de roata tocilei. Omul a început să învârtă, iar fierarul apăsa cu toate puterile sale pe suprafața întinsă a bardei de pe tocilă. Aceasta făcea învârtirea foarte obositoare. Din timp în timp, clientul lăsa roata, ca să vadă până unde au ajuns cu lucrul. Dar, spre dezamăgirea sa, constata că înaintau foarte încet. În cele din urmă, sleit de puteri, s-a arătat dispus să-și ia barda așa cum era, fără să o mai facă strălucitoare.
- Mai repede! l-a îndemnat însă fierarul. Continuă să învârți! Puțin câte puțin, o vom face să strălucească. Căci acum e numai pete!”
- E adevărat - a admis cumpărătorul, însă chiar îmi place mai mult cu pete!
Și și-a luat barda și a plecat.
Astfel și mulți creștini, în zilele nostre, izbăvindu-se de greutățile virtuții răbdării, încetează să o mai exerseze și, fără sfială, mărturisesc că ”barda polizată cu pete le place mai mult”” (Arhim. Serafim Alexiev, ”Tâlcuire la Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul”)

Trândăvia (1)

”Trândăvia se manifestă atât trupește, cât și duhovnicește. Trândăvia trupească se manifestă prin a irosi această vreme de aur fără a face nimic, în plăceri deșarte, în băutură, jucând table ori cărți, ori în nesăvârșirea unei munci folositoare; iar trândăvia duhovniceasă constă în faptul de a pierde vremea noastră de pocăință cu săvârșirea diferitelor păcate. Dacă lenea trupească ne îndepărtează de unirea cu lucrurile bogăției materiale, lenea duhovnicească conduce de-a dreptul către îmbogățirea în vicii” (Arhimandrit Serafim Alexiev, ”Tâlcuire la Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul”)

Despre smerenie (2)

"Când prin Duhul Sfânt sufletul vede cât de blând şi smerit e Domnul, atunci se smereşte pe sine până la capăt. Şi această smerenie e cu totul deosebită şi nimeni nu o poate descrie. Dacă oamenii ar cunoaşte prin Duhul Sfânt ce fel de Domn avem, s-ar schimba cu toţii: bogaţii ar dispreţui bogăţiile lor, savanţii ştiinţa lor, ocârmuitorii slava şi puterea lor, şi toţi s-ar smeri şi ar trăi în mare pace şi iubire, şi mare bucurie ar fi pe pământ" (Cuviosul Siluan Athonitul, "Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei").