Sfântul Antim Ivireanul

Martiri şi sfinţi pe pământ românesc (3) - Epictet şi Astion

"Mentionat inca din secolul I d. Hr. (Pliniu, Hist. nat., IV, 23), orasul Halmyris era situat la varsarea Dunarii in Mare, linga Dunavatul de azi (jud. Tulcea), intre lacul Razelm (care era pe atunci un golf al Marii si se numea Halmiris, adica apa sarata) si malul romanesc de azi al bratului Sfintul Ghorghe al marelui fluviu. Fiind punctul de confluenta a Dunarii cu Marea, unde se intilneau drumurile de pe uscat pe care urmau cursul fluviului ci cele de pe tarmul apusean al Marii, el constituia un important centru comercial si punct strategic pentru apararea frontierei de nord a imperiului, fiind intarit cu cetate militara, reinnoita si ea de Justinian⁹¹. Dupa unele stiri, aci a fost exilat Eunomius, seful arienilor, de catre imparatul Teodosie, la 383⁹².

Ca si in celelalte orase grecesti si romane de pe malul Marii si al Dunarii, crestinismul va fi patruns si la Halmyris de timpuriu. Singeroasa persecutie a lui Diocletian si a coregentilor lui a facut aici cel putin doua victime ilustre. E vorba de sfintii martiri Epictet si Astion, care au suferit moarte muceniceasca la Halmyris in ziua de 8 iulie, in anul 290. Sint poate cei mai vechi martiri crestini cunoscuti pe teritoriul Dobrogei⁹³ si printre putinii martiri dobrogeni ale caror acte martirice ni s-au pastrat⁹⁴, dindu-ne pretioase stiri despre viata, timpul, cauzele si felul patimirii lor, ca si despre felul cum s-a desfasurat in general persecutia lui Diocletian in regiunile dunarene.

Epictet era preot din partile rasaritului (probabil Asia Mica) pe vremea paganului Diocletian si se distingea prin viata lui virtuoasa si chiar prin unele fapte minunate, pe care le savirsea cu puterea credintei sale si cu rugaciunea. Intre altii care au crezut in Hristos, datorita propovaduirii lui, era si un tinar de bun neam, cu numele de Astion, fiul magistratului din acel oras. Acesta a devenit discipolul cel mai iubit al invatatorului sau; amindoi s-au hotarit sa plece undeva, departe, nestiuti de nimeni, pentru a vietui in pace dupa poruncile Evangheliei si pentru a spori numarul crestinilor prin pilda vietii lor. Imbarcandu-se deci pe o corabie, au plecat catre Apus, in tinutul scitilor ajungind in orasul Almiridensilor (Halmyris). Aici au adus pe multi la credinta prin predica, prin pilda vietuirii lor curate si prin unele fapte peste fire, pe care le savirseau cu puterea lui Dumnezeu.

Venind comandant al orasului paganul Latronianus, cei doi crestini au fost denuntati ca vrajitori si agitatori, care, prin faptele lor, ar fi indepartat pe multi de la datoria de a sacrifica imparatilor si zeilor. Intemnitiati si adusi in fata judecatorilor, cei doi si-au sustinut cu tarie credinta crestina, incit chiar unul dintre judecatori, cu numele Vigilantiu, s-a convertit la Hristos. Dupa ce au suferit nenumarate si grele chinuri, au fost condamnati la moarte si decapitati, in ziua de 8 iulie, anul (probabil) 290. Epictet avea atunci cam 70 de ani, iar Astion numai 35 si era bine facut si frumos la infatisare. Trupurile lor au fost ridicate pe ascuns de catre Vigilantiu, care le-a uns cu mir si miresme si le-a inmormintat cu cinste, intr-un loc cuviincios. "Si multe semne si minuni s-au intimplat in acel loc, spre slava numelui lui Hristos, pina in zilele noastre", spune scriitorul care, pe baza actului martiric original a repovestit faptele, la oarecare trecere de timp dupa consumarea lor.

La putina vreme dupa moartea si inmormintarea celor doi martiri, parintii lui Astion, instiintati despre cele petrecute, au sosit la Halmyris si au dorit sa devina si ei crestini. Batrinul preot Bonosus din Halmyris I-a catehizat, iar dupa 40 zile trecind pe acolo episcopul locului, Evangelos"⁹⁵, le-a dat botezul. Dupa ce au ramas acolo un timp, parintii lui Astion s-au reintors in patria lor, luind cu ei si pe Vigilantiu si pe Bonosus⁹⁶.

Locul unde se afala sanctuarul vestit al celor doi martiri (probabil o bazilica cu martyrion), spre care se indreptau multi pelerini, nu se cunoaste inca. Resturile lui zac, probabil, ingropate sub darimaturile vechiului oras Halmyris si nu este exclus ca ele sa iasa la lumina cind se vor face acolo sapaturi complete si sitematice⁹⁷."

91. Procopius, De aedificiis, IV, 7.

92. Filostorgiu, Istoria bisericeasca, presc. De Fotie, X, 6 (in trad. rom de mitrop. Iosif Gheorghian, Bucuresti, 1898, p. 263 - Salmiris) si Nichifor Callist, Istoria bisericeasc, XII, 29.

93. Radu Vulpe, Historie ancienne de la Dobroudja, Bucuresti, 1938, p. 290 si I. Barnea, Perioada Dominatului (sec. IV-VII), in vol. Din istoria Dobrogei, vol. II, p. 380.

94. Ed. princeps de jesuitul Herbert Rosweyde († 1629) in opera sa Vitae Patrum, Antwerpen, 1615, reprodusa in Acta Sanctorum, ed. de Bollandisti, t. XXIX (luna iulie t. II), Paris-Roma 1867, p. 538-551.
95. Probabil cel de al doilea episcop al Tomisului, dupa Efrem martirul (vezi in urma),
96. J. Zeiller, op. cit., p. 119; H. Delehaye, Saints de Thrace..., p. 273-274; R. Netzhammer, Die christ. Martyrer am Ister, p. 14; Acelasi, Die christliche alterhumer der Dobrudscha, p. 22-25; Acelasi, Das altchristl. Tomi, Salzburg, 1903, p. 11-12; Acelasi, Epiktet und Astion, diokletianische Martyrer am Donau-Delta, Zug (1973).

97. Speranta aceasta si-o exprima, inca de la inceputul veacului nostru, atit cunoscutul arhiepiscop catolic R. Netzhammre, cit si H. Delehaye (Les martyrs Epictete et Astion, in "Bulletin de la Section Hist. de l’Academie Roumaine", t. XIV, 1928, p. 5).

Martiri şi sfinţi pe pământ românesc (2) - Nicandru şi Marcian

"Martirologiul siriac pomeneste, ca martir tomitan, la 5 iunie, pe Marcian si alti martiri. In Martirologiul hieroymian Marcian e pomenit impreuna cu alti doi martiri: Nicandru si Apoloniu, dar toti trei sint localizati in Egipt ("in Aegypto Marciani, Nicandri et Apolloni, quorum gesta habentur"), ceea ce a facut pe unii aghiografi sa creada ca ar fi vorba de martiri egipteni, si anume din Alexandria, cum precizeaza o traducere latina a Martirologiului hieronymian, martiri care ar fi fost sarbatoriti si la Tomis⁴². Alti istorici opineaza insa ca localizarea acestor sfinti in Egipt ar proveni dintr-o eroare de transcriere a copistilor de manuscrise, care au scris sau au citit Thmuis (localitate in Egipt) in loc de Thomis⁴³. Mai aproape de adevar credem ca se afla istoricul J. Zeiler (op. cit., p. 118), care precizeaza ca Marcian si Nicandru sint cei doi soldati romani din armata imperiala de la Dunare care au suferit martiriul la Durostor, in persecutia lui Diocletian si Galeriu, la 27 (ori 17) iunie 298 si care era foarte natural sa fie cinstiti si la Tomis, fiind vorba de orase relativ apropiate, ale aceleiasi provincii romane. Sinaxarele din mineiele ortodoxe pastreaza pina azi amintirea lor la 8 iunie, fara sa precizeze locul patimirii⁴⁴."  

42. H. Delehaye, "Propylaeum ad Acta Sanctorum Novembris",Bruxelles, 1902, col. 40-41. Cf. si sinaxarul din Mineiul rom. pe septembrie ziua 13 (ed. IV, Bucuresti 1973,, p. 270-271.
43. Pr. Prof. I. Ramureanu, Sfinti si martiri la Tomis - Constanta in rev. "Biserica Ortodoxa Romana", an. 1969, nr. 9-10, supra, p. 990.
44. Vezi si Dr. Gherasim Timus, Dictionar agiografic, cuprinzind pe scurt vietile sfintilor, Bucuresti, 1898, p. 258.

Martiri şi sfinţi pe pământ românesc (1) - Filippos, Zoticos, Attalos si Kamasis

"La 4 iunie, Martirologiul siriac indica pomenirea la Noviodunum a martirului Filip, la care Martirologiul hieronymian adauga pe Zoticus, Attalus, Euticos (Evtichie), Kamasis, Quirinus (Quirina), Iulia, Saturnina (Saturnius), Galdunus, Ninnita, Fortunio si alti 25, ale caror nume nu ni se arata 80. Patru din grupul acestor martiri si anume: Filippos, Zoticos, Attalos si Kamasis - pe care aghiografii ii identificau pina nu de mult cu diferiti martiri din alte parti 81, suntnt de fapt martirii locali, de la Noviodunum, ale caror oseminte s-au descoperit de curind (septembrie 1971) in martyrion-ul (cripta) de sub altarul bazilicii paleocrestine din satul Niculitel (la 10 km sud de Noviodunum (Isaccea de azi), de unde au fost duse la minastirea Cocoş, din apropiere, unde se afla acum 82. Desi au patimit la Noviodunum, numele lor indica o provenieinta orientala, probabil microasiatica, dar pot fi foarte bine si din Moesia, Tracia ori alta dintre provinciile sud-dunarene ale imperiului roman. Dupa parerile istoricilor si arheologilor romani cei mai competenti, ei au suferit moarte martirica in persecutia lui Diocletian si Galeriu (303-304) ori cea a lui Liciniu (319-323), din care provin majoritatea martirilor din Scitia Mica si din orasele de la sudul Dunarii, unde stim ca aceste ultime persecutii au fost deosebit de violente. Fie ca au fost inmormintati de la inceput la Niculitel, fie ca au fost adusi aici mai tirziu, spre a fi feriti de furia devastatoare a gotilor si a hunilor, peste mormintul lor comun s-a construit - probabil in a doua jumatate a secolului IV ori la inceputul secolui urmator - martyrion-ul descoperit acum (pe peretii caruia sunt inscrise si numele lor) cu bazilica de deasupra lui 83. E foarte putin probabila ipoteza mortii lor martirice in timpul persecutiei lui Atanaric (a doua jumatate a secoluli IV), in Gotia (Dacia Traiana), de unde ar fi fost adusi si inmormintati in dreapta Dunarii 84. Intemeiati pe confirmarea existentei celor patru martiri de la Noviodunum prin senzationala descoperire a osemintelor lor la Niculitel, credem ca nu avem nici un motiv sa ne indoim de adevarul istoric al informatiilor date de vechile martirologii; presupunem deci, ca si ceilalti martiri pomeniti in ele la 4 iunie si enumerati aci sunt tot martiri locali, care au patimit odata cu cei patru, in persecutia lui Diocletian (303-305) sau in cea a lui Liciniu (319-320)."

80. Pentru acest grup, vezi izvoarele citate si interpretate corect la I. Barnea, Martyrion-ul de la Niculitel, in rev. "Biserica Ortodoxa Romana", 1973, 1-2, p. 220-221; Acelasi, O importanta descoperire arheologica..., p. 73. Cf. si C. Erbiceanu, Ulfila... p. 79 (cu unele deformatii de nume).

81. Vezi, de ex., J. Zeiller, op. cit., p. 119 si H. Delehaye, Saints de Thrace..., p. 273; Acelasi, Coment, la Mart. Hieronymian din ed. H. Quentin, Bruxelles 1931, p. 302-304.

82. Literatura principala despre acestia, publicata pina acum: V. H. Baumann, Bazilica cu "martyricon" din epoca romanitatii tirzii descoperita la Niculitel, in "Bulet Monum. Ist. 41(1972), nr. 2, p. 17-26; Pr. Prof. I. Ramureanu, Martirii crestini de la Niculitel, descoperiti in 1971, in rev. "Biserica Ortodoxa Romana", an. 1973, nr. 3-5, p. 464-471; I. Barnea, Martyrionul de la Niculitel, in rev. "Biserica Ortodoxa Romana", 1973, 1-2, p. 218-228; Acelasi, O importanta descoperire arheologica...., p. 70-79; P. Diaconu, Despre data patimirii lui Zotikos, Attalos, Kamasis si Philippos, in "Studii si cerc. De ist. veche", 24 (1973), nr. 4, p. 633-641; P. Nasturel, Quatre martyres de Noviodunum (Scythie Mineure), in "Analecta Bollandiana", 91 (1973), 1-2, p. 5-8.

83. Pentru aceasta opinie: I. Barnea, ambele studii cit. supra: P.S. Nasturel, op. cit., supra; Pr. Prof. I Ramureanu, op. cit., supra, p. 470-471.

84. Ipoteza aceasta a fost sustinuta de: V.H. Baumann, ambele studii citate la n. 82 si P. Diaconu, op. cit., la nota 82.

Testamentul celor 40 de mucenici din Sevastia - unul dintre cele mai impresionante şi emoţionante documente din epoca persecuţiilor creştinilor din primele patru secole

"TESTAMENTUL SFINŢILOR ŞI SLĂVIŢILOR PATRUZECI DE MARTIRI AI LUI HRISTOS CARE S-AU SĂVÂRŞIT ÎN SEVASTIA

(9 martie 320)

I

Meletie, Aetius şi Eutihie, întemniţaţii Iui Hristos, sfinţilor episcopi şi preoţi, diaconilor şi mărturisitorilor, şi celorlalţi membri ai Bi­sericii, salutare în Hristos.

1.   După ce, prin harul lui Dumnezeu şi prin rugăciunile comune ale
tuturor, vom săvîrşi lupta care ne aşteaptă, atunci voim ca această do-
rinţă a noastră cu privire la moaştele noastre să vă fie cea mai de seamă.
Dorim ca moaştele noastre să fie strânse de cei din jurul preotului şi tată-
lui nostru Proidius, de fraţii noştri Crispin şi Gordius, împreună cu po-
porul cel rîvnitor, cu Chirii, Marcu şi Sapricius, fiul lui Ammonius, spre
a fi depuse în satul Sărim^[1] de lîngă oraşul Zela.

Căci, chiar dacă noi toţi suntem din localităţi diferite, ne-am ales, însă, un singur şi acelaşi loc de odihnă. Deoarece împreună am dat ace­eaşi luptă, ne-am hotărât să avem împreună acelaşi loc de odihnă, în locul spus mai înainte. Acestea, deci, s-au părut Duhului Sfînt şi ne-au plăcut şi nouă.

2.   De aceea, noi cei din jurul lui Aetius şi Eutihie şi a celorlalţi fraţi
al noştri în Hristos, rugăm pe adevăraţii noştri părinţi şi fraţi, să se re-
ţină de la orice întristare şi tulburare, să respecte hotărîrea comunităţii
noastre frăţeşti şi cu grabă să vină în ajutorul dorinţei noastre, pentru
ca, datorită ascultării şi iubirii noastre, să dobândiţi răsplata cea mare
de la Părintele nostru comun.

3.     încă vă rugăm pe toţi, ca din moaştele noastre scoase din cuptor, nimeni sa nu păstreze ceva pentru sine, ci, îngrijind de strângerea lor la un loc, să le dea celor numiţi mai înainte, pentru ca, arătând puterea sârguinţei şi curăţia ostenelilor bunătăţii şi iubirii lor, să dobândească răsplata, aşa precum Măria (Magdalena), oare s-a apropiat de mormîntul lui Hristos, a văzut Înaintea tuturor pe Domnul şi ea, cea dintâi, a primit bucuria, binecuvîntarea şi harul⁸.

4.     Iar dacă cineva s-ar împotrivi dorinţei noastre, să fie lipsit de răsplata dumnezeiască, fiind răspunzător de toată neascultarea, pierzînd pentru o mică dorinţă ceea ce este drept, încercînd, pe cît ar fi puterea lui, să ne despartă unii de alţii, pe noi cei pe care Sfîntul nostru Mîntuitor ne-a unit în credinţă, prin harul şi pronia Sa.

5.     Iar dacă şi tînărul Evnoicus, prin voinţa lui Dumnezeu Cel iu­bitor de oameni, va ajunge la acelaşi sfîrşit al luptei, el a cerut să aibă acelaşi loc de odihnă ou noi. Dacă, prin harul lui Dumnezeu, va fi păzit nevătămat şi va suferi încă încercări în lume, îl sfătuim să trăiască în libertate, avînd ca pildă martiriul nostru, şi-l îndemnăm să păzească po­runcile lui Hristos, pentru ca în ziua cea mare a învierii să dobîndească împreună cu noi fericirea, pentru că, în lume fiind, a îndurat împreună cu noi aceleaşi necazuri.

6.     Căci iubirea faţă de aproapele priveşte la dreptatea lui Dumnezeu, iar cel ce nu ascultă de fraţi calcă porunca lui Dumnezeu. Căci este scris .- «Cel ce iubeşte nedreptatea urăşte sufletul său» ^[2].

II.

 1.     Aşadar, vă rog, frate Crispine, să vă depărtaţi de orice poftă şi rătăcire lumească. Căci mărirea lumii este înşelătoare şi neputincioasă, înfloreşte pentru puţin şi îndată se veştejeşte ca iarba grădinii^[3], primind sfârşitul mai repede ca începutul. Mergeţi mai degrabă la iubitorul de oameni Dumnezeu, care dăruieşte bogăţie neîmpuţinată celor ce aleargă la El şi dă ca răsplată viaţa veşnică celor ce cred în El.

2.     Timpul acesta este folositor celor ce voiesc să se mântuiască, ofe­rind prilejul potrivit pentru pocăinţă, pentru practicarea adevăratei vie­ţuiri celor ce nu amînă nimic pentru viitor. Căci schimbarea vieţii este neprevăzută. Şi chiar de ai cunoaşte-o, vezi ceea ce este de folos şi arată în modul acesta curăţia credinţei, pentru ca prin aceasta să ştergi urma păcatelor făptuite mai Înainte. «Căci în starea în care te voi găsi, zice Domnul, în aceea te voi şi judeoa» ^[4].

3.   Sârguiţi-vă, deci, să fiţi fără greşeală în poruncile lui Hristos, ca să scăpaţi de focul cel nestins şi veşnic ^[5]. Căci glasul cel dumnezeiesc strigă : «Timpul s-a scurtat» ^[6].

4.   Mai presus de toate, cinstiţi iubirea , căci numai ea singură res­pectă datoria iubirii frăţeşti şi se supune legii lui Dumnezeu. Căci prin fratele cel văzut se cinsteşte Dumnezeu Cel nevăzut^[7]. Dacă pe cei născuţi din aceeaşi mamă cuvîntul (îi numeşte) fraţi, tot aşa sînt socotiţi fraţi toţi cei ce iubesc pe Hristos. Într-adevăr, sfîntul nostru Mântuitor şi Dumnezeu a spus că sînt fraţi între ei, nu cei ce sînt părtaşi firii, ci cei uniţi în credinţă, prin vieţuirea lor cea mai bună şi împlinesc voia Tată­lui nostru Care este în ceruri^[8].

III.

1.   Salutăm pe venerabilul preot Filip, pe Proclianus şi pe Diogene,
împreună cu sfânta lor Biserică. Salutăm pe venerabilul Proclianus, cel
ce locuieşte în Phydela ^[9], împreună cu sfînta lui Biserică şi cu ai săi.
Salutăm pe Maximus cu Biserica lui, pe Magnus cu Biserica lui. Salutăm
pe Domnuis şi ai săi, pe Iles, tatăl nostru, pe Valens cu Biserica lui.

Eu, Meletie, salut rudeniile mele, pe Lutanius, Crispus, Gordius cu ai lor, pe Elpidius cu ai săi şi pe Hyperechius cu ai săi.

2.   Salutăm şi pe cei din localitatea Sărim, pe preot împreună cu
ai săi, pe Hesychius cu ai săi; pe Chiriac cu ai săi. Salutăm pe toţi cei
ce locuiesc la Chadouthi^[10], pe fiecare după nume; salutăm şi pe toţi
cei din Charisphon, pe fiecare după nume.

Eu, Aetius, salut rudele mele, pe Marcu şi Aquilina, pe preotul Clau-diu, pe fraţii mei, Marcu şi Triton, pe surorile mele, pe soţia mea, Domna, împreună cu copilul meu.

3.   Eu, Eutihie, salut pe cei ce trăiesc în Xiimara ¹², pe mama mea,
Iulia, pe fraţi mei, Chirii, Rufus şi Eutihie, pe sora mea Chirila, pe logod-
nica mea, Basilia, şi pe diaconii Claudiu, Rufin şi Precilus.

Salutăm, de asemenea, pe slujitorii lui Dumnezeu : Sapricius, fiul lui Ammonius, pe Genesius, pe Suzana, împreună cu ai lor.

4.   Vă salutăm, deci, pe toţi, noi cei patruzeci de fraţi întemniţaţi:
Meletie, Aetius, Eutihie, Kyrion, Candidus, Aggias, Gaius, Chudion, He-
raclie, Ioan, Teofil, Sisinnius, Smaragdus, Philoctemon, Gorgonius, Chi-
rii, Severian, Teodul, Nicallus, Flaviu, Xanthius, Valeriu, Hesychius,
Domitian, Domnus, Aelian, Leontie {numit şi Teoctist), Evnoicus, Valens,
Acacius, Alexandru, Vicratius (numit şi Vivian), Priscus, Sacerdon,
Ecdicius, Atanasie, Lisimah, Claudiu, Iles şi Meliton.

Aşadar, noi cei patruzeci de întemniţaţi ai Domnului Iisus Hristos am semnat cu mâna unuia dintre noi, Meletie, şi am întărit toate cele scrise mai înainte şi ele sunt dorinţele noastre ale tuturor.

Ne rugăm cu sufletul şi Duhul cel dumnezeiesc ca noi toţi să dobândim bunătăţile cele veşnice ale lui Dumnezeu şi împărăţia Sa, acum şi în vecii vecilor. Amin." (Actele Martirice p.284 - 288)

---

[1]Weiissbach, Sărim sau Sarein, e greu de identificat. W. Ruge, Sarein, în A. Pauly—G. Wissowa—W. Kroll, Real-Encyclopădie der klassisohen Altertumswissen-schaft, Zweite Reihe (R—Z), 1-er Haibband, Stuttgart, 1914, col. 2497, socoteşte că este un sat, situat la vest de oraşul Zela (Z'leh), în Armenia ; Franz Outmont, Sarin dans le Testament des martyrs de Sebaste, în «Analecta Bolaradiana», XXVI (1906), lase. 2, p. 241—242.

[2] Ps. 10, 5.

[3] Ps. 40, 6—8.

[4] Acest bine cunoscut agraphon, cuvinte nescrise in Sfînta Scriptură, au fost atribuite lui Iisus Hristos, de exemplu de Sf. Iustin Martirul, în Dialogul cu Iudeul Triton, 47, 5, ed. C. Th. E. Otto, în Corpus Apologetarum christianorum, t. II, pars II, editio 3-a, Jeniae, 1877, p. 160 D; aici sînt citate şi alte izvoare ,p. 161, n. 21. Sf. Ioan Scăirarul, însă, în Scala Paradişi, gradul 7, P.G., LXXXVIII, 813 D, le atribuie profetului Iezechiel, 7, 8; 33, 20. Pentru întreaga discuţie să se vadă : M. R. James, The Apocryphal New Testament. Oxford, 1955, agraphon, 2, p. 35; A. J. Bellinzoni, The Sayings ol Jesus in .the VJriting oi Justin Martyr, Leydens, 1967, p. 131—134; H. Musurillo, The Acts of the Chrystian Martyrs, Oxford, 1972, p. 359, nota 10.

[5] Mt. 25, 41.

[6] I Cor. 7, 29 ; Comip. I Pt. 4, 7.

[7] 7 In. 4, 20.

[8] Mt. 6, 9.

[9] Localitate neidentiificată.

[10] Localitate neidentificată.