marți, 3 noiembrie 2009

Despre icoanele făcătoare de minuni

"Referitor la incoanele făcătoare de minuni, acestea nu conţin putere miraculoasă, ci Domnul voieşte să arate minuni prin ele ori în prezenţa lor: fie pentru trezirea credinţei, fie în virtutea credinţei, manifestată de cineva, fie şi pentru una şi pentru alta în acelaşi timp. Apoi înalta cinstire a acestor icoane urmează în mod firesc, atât pentru faptul că Domnul a voit prin aceste icoane să arate mila Sa, cât şi pentru faptul că oamenii aşteaptă să se învrednicească şi ei de aceeaşi mila înaintea acestor icoane. De ce voieşte Domnul să facă acest lucru? Aceasta este voia Lui cea sfântă. Pe cel orb din naştere nu l-ar fi putut El vindeca cu cuvântul? Dar a făcut tină, i-a uns ochii şi la trimis la izvorul Siloamului. Aşa şi aici. Aşa să judecaţi; să vă încredinţaţi că există icoane făcătoare de minuni. Cum? Prin experienţă. Nu demult, undeva în gubernia Harkov, fiica unui conte a dobândit vindecare de paralizie înaintea unei icoane sau din partea icoanei sale moştenite cu Maica Domnului. Doctorii au hotărât apoi că în această vindecare meseria lor nu şi-a găsit loc. După aceea, credinţa s-a deşteptat - mulţi au început să alerge la sfânta icoană şi mulţi au dobândit vindecare. De asemenea, icoanele făcătoare de minuni le insuflă celor rătăciţi: de ce vă lăsaţi ademeniţi de orice învăţătură? Iată unde sunt stâlpul şi temelia adevărului Meu! Ca şi cu degetul vă arăt calea cea adevărată şi dreaptă. Ţineţi-vă de Biserica în care Eu Îmi arăt puterea şi veţi scăpa de dezastrul la care vă duc cugetările voastre deşarte". (Sf. Teofan Zăvorâtul, "Sfaturi înţelepte")

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.