Răbdarea şi smerenia

"Un batran era in Egipt mai inainte pana nu a veni cei cu avva Pimen si era stiut foarte si cinstit. Deci, dupa ce s-au suit cei cu avva Pimen de la Schit, au lasat pe batran oamenii si veneau la avva Pimen. Si-l zavistuia batranul pe el si-l vorbea de rau. Deci, a auzit avva Pimen si s-a mahnit. Si a zis fratilor lui: ce sa facem batranului acestuia mare, caci in intristare ne-au pus oamenii pe noi, parasind pe batranul si venind la noi, care nu suntem nimic? Deci cum putem sa odihnim pe batranul? Si le-a zis lor: faceti putine bucate si luati un vas cu vin si sa mergem la dansul sa gustam impreuna. Poate cu aceasta vom putea sa-l odihnim. Deci au luat bucatele si s-au dus. Si dupa ce au batut in usa, a auzit ucenicul lui si a zis: cine sunteti? Iar ei au zis: spune-i avvei, ca este Pimen si vrea sa se blagosloveasca de dansul! Si aceasta vestind ucenicul, a raspuns batranul: du-te, nu am vreme! Iar ei au rabdat in arsita zicand: nu ne ducem, de nu ne vom invrednici sa vedem pe batranul. Iar batranul vazand smerenia lor si rabdarea, umilindu-se, le-a deschis. Si intrand, au gustat cu el. Iar in vremea cand mancau, zicea: intr-adevar, nu sunt numai cele ce le-am auzit despre voi, ci insutite am vazut in locul vostru. Si li s-a facut lor prieten din ziua aceea." (Pateric)

Numai prin răbdare se menţine familia

"- Părinte, cum poţi face faţă unuia care este nervos?

- Prin răbdare.

- Şi dacă nu ai?

- Mergi şi cumpără! Se vinde la supermarket...

Ascultaţi, atunci când celălalt este mânios, orice i-ai spune nu poţi face nimic. Este mai bine ca în clipa aceea să taci şi să te rogi. Prin rugăciune acela se va calma, se va linişti şi după aceea te vei putea înţelege cu el. Uită-te la pescari! Ei nu merg la pescuit dacă marea nu este liniştită, ci au răbdare până se va îndrepta vremea. Răbdarea porneşte de la dragoste. Ca să-l rabzi pe celălalt, trebuie să te doară pentru el. Şi văd că numai prin răbdare se menţine familia." (Cuv. Paisie Aghioritul)

Răbdarea creştinilor de odinioară şi răbdarea noastră

"În zilele noastre, răbdarea creştinească este o virtute rară, pentru că din ce în ce mai puţin se întâlnesc în viaţă adevărata credinţă în Dumnezeu, însufleţitoarea nădejde în Dumnezeu şi dragostea fierbinte către Dumnezeu. În vechime însă nu a fost aşa. Creştinii de atunci trăiau în această lume, însă nu pentru ea, ci pentru cea viitoare. În drumul lor către lumea viitoare, ei se înarmau cu răbdare. Întru răbdare se uceniceau toţi creştinii încă din cea mai fragedă copilărie. Mamele înţelepte îi educau întru răbdare pe pruncii lor. Înţelepţii păstori propovăduiau răbdarea fiilor lor duhovniceşti. Înţelepţii stareţi îi învăţau răbdarea pe tinerii monahi. Să rabzi aceasta era unul dintre cele mai importante semne că eşti creştin". (Arhimandrit Serafim Alexiev, Tâlcuire la Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul).

Răbdarea

”Un om oarecare și-a cumpărat o bardă de la un fierar, însă a dorit ca ea să lucească peste tot, asemenea unei lame. Fierarul s-a arătat gata să-i dea luciu, cu o condiție: clientul său să se învoiască să învărtă de roata tocilei. Omul a început să învârtă, iar fierarul apăsa cu toate puterile sale pe suprafața întinsă a bardei de pe tocilă. Aceasta făcea învârtirea foarte obositoare. Din timp în timp, clientul lăsa roata, ca să vadă până unde au ajuns cu lucrul. Dar, spre dezamăgirea sa, constata că înaintau foarte încet. În cele din urmă, sleit de puteri, s-a arătat dispus să-și ia barda așa cum era, fără să o mai facă strălucitoare.
- Mai repede! l-a îndemnat însă fierarul. Continuă să învârți! Puțin câte puțin, o vom face să strălucească. Căci acum e numai pete!”
- E adevărat - a admis cumpărătorul, însă chiar îmi place mai mult cu pete!
Și și-a luat barda și a plecat.
Astfel și mulți creștini, în zilele nostre, izbăvindu-se de greutățile virtuții răbdării, încetează să o mai exerseze și, fără sfială, mărturisesc că ”barda polizată cu pete le place mai mult”” (Arhim. Serafim Alexiev, ”Tâlcuire la Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul”)

Despre răbdare (2)

"Răbdarea este virtutea care, în orice restrişte, necaz şi suferinţă s-ar întâmpla, se încredinţează voii lui Dumnezeu, voind mai degrabă a pătimi orice, decât a păcătui înaintea lui Dumnezeu. Răbdarea este virtutea care întăreşte inima în nevoinţa crucii, păzind-o de nemulţumire şi cârtire şi învăţănd-o să se încredinţeze întru toate voii lui Dumnezeu; nu este altceva decât credinţa însăşi, care se luptă împotriva iubirii de sine a trupului şi îl supune făcându-l să asculte de voia lui Dumnezeu." (Sf. Tihon din Zadonsk)

Despre răbdare (1)

"Viaţa omenească este plină, de la început şi până la sfârşit, de felurite nevoi: ne naştem plângând, trăim în necazuri şi în lacrimi, ne sfârşim viaţa cu suspinare şi cu temere. Şi chiar dacă mulţi trăiesc în bunăstare, aceasta este amestecată cu amărăciunea restriştii. Împotriva oricărui necaz avem o doctorie minunată: răbdarea" (Sf. Tihon din Zadonsk)