Se afișează postările cu eticheta Sfânta Liturghie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Sfânta Liturghie. Afișați toate postările

marți, 4 mai 2010

Scopul Sfintei Liturghii

"Savârșirea Sfintei Liturghii are ca obiect prefacerea darurilor în dumnezeiescul Trup si Sânge, iar ca scop sfințirea credinciosilor, care, prin acestea, dobândesc si înlesnesc împlinirea acelui efect și acelui scop, sunt
rugăciunile, cântarile, citirile din Sfânta Scriptura și, în general, toate cele ce se savârșesc și se rostesc, cu Sfânta rânduiala, înainte și dupa sfințirea darurilor. Este adevarat ca Dumnezeu ne dă în dar toate cele sfinte, fără ca noi să-i dăm nimic în schimb; totuși, El ne cere neapărat să ne facem vrednici de a le primi și a le păstra, căci nu face parte de sfințire decât celor ce s-au pregătit în felul acesta. Așa se cuvine să primim botezul și ungerea cu sfântul mir, așa să gustăm din ospățul infricoșatei Cine. Acest lucru l-a arătat Domnul în pilda semănătorului, când a spus: „Ieșit-a semănătorul” nu ca să are țarina, ci ca să „semene”, dându-ne să înțelegem că arătura și toată pregătirea trebuie făcute mai dinainte. Se cuvine deci ca, la primirea Sfintelor Taine, sa ne înfatisam pregatiti si cu vrednicie. De aceea, trebuie să existe și în slujba Sfintei Liturghii mijloace de pregătire în acest scop: sunt rugăciunile, cântarile și tot ce se săvârșește sau se rostește într-însa, după rânduiala sfântă. Acestea ne sfințesc și ne fac în stare, pe de o parte ca să primim cu vrednicie sfințirea, iar pe de alta ca să o putem păstra și să rămânem cu ea.". (Sf. Nicolae Cabasila, Tâlcuirea dumnezeieștii Liturghii)

joi, 5 noiembrie 2009

Semnul Sfintei Cruci

       "Fă semnul cinstitei cruci la orice trebuinţă, când mănânci, când bei, când te aşezi, când te scoli, când vorbeşti sau când umbli şi nu începe lucrul tău fără semnul crucii: în casă, la drum, ziua şi noaptea, în orice loc sau timp.
        Să nu faci cinstitul semn întru batjocură şi cu păcat, crucea să fie dreaptă şi adevărată. Cele trei degete mari - aşează-le întâi la frunte - care reprezintă cerul, cerem Tatălui din ceruri Înţelepciunea - să sfinţească neputincioasa noastră minte şi s-o izbăvească de gândurile rele; pogorârea la pântece - care reprezintă pământul, ne rugăm Fiului - care S-a pogorât pe pământ pentru mântuirea noastră, să ne scape de lăcomie, de beţii şi de desfrânare; înălţând dreapta către umeri, chemăm pe Duhul Sfânt, care plineşte lucrarea mântuirii şi toate le sfinţeşte, să întărească şi să sfinţească puterile noastre spre săvârşirea faptelor bune, iar când zicem "amin", făgăduim înaintea lui Dumnezeu să ne facem vrednici de semnul crucii (Altarul pe care S-a jertfit Mântuitorul), pentru că vorba "amin" înseamnă "aşa să fie". (Sf. Chiril al Ierusalimului)

Despre Sfânta Cruce