Avva Antonie (1)

"Era cineva, ce vâna prin pustie dobitoace sălbatice şi a văzut pe avva Antonie glumind cu fraţii şi s-a smintit. Iar bătrânul vrând să-l încredinţeze pe el, că trebuie câte puţin să se pogoare fraţilor, i-a zis lui: pune săgeata în arcul tău şi întinde. Şi a făcut aşa. Şi a zis lui: întinde iarăşi. Şi a întins. Şi iarăşi a zis lui: întinde. Şi a zis lui vănătorul: de îl voi întinde peste măsură, se frânge arcul. Zis-a lui bătrânul: aşa şi la lucrul lui Dumnezeu, dacă peste măsură vom întinde cu fraţii degrabă se rup. Deci trebuie câte puţin şi câteodată a ne pogorî fraţilor. Acestea auzind vânătorul, s-a umilit. Şi mult folosindu-se de la bătrânul s-a dus. Şi fraţii întărindu-se, au mers la locul lor." (Pateric)

O spovedanie incompletă

"Odată doi tineri urcau spre Biserica Sfintei Înălţări a Mântuitorului, să se spovedească părintelui Ieronim Simonopetritul. În timp ce mergeau ei aşa, au început să judece pe un cunoscut de-al lor. Socotind că nu era un păcat prea mare, au căzut de acord să nu-i vorbească părintelui Ieronim despre această întâmplare. Însă, după ce s-au spovedit amândoi, părintele i-a întrebat:

- Mai aveţi ceva de mărturisit?

- Nu, i-au răspuns ei.

- Atunci să citim ceva, le-a spus părintele.

Şi începu să citească... La un moment dat s-a oprit din citit şi i-a întrebat dacă nu cumva şi-au adus aminte ceva ce-ar fi trebuit mărturisit. Ei l-au încredinţat din nou că n-au nimic de spus, aşa că părintele a citit în continuare, textul ales fiind despre judecarea aproapelui - un text scris de Sf'. Ioan Gură de Aur. Văzând că prietenii se pregăteau să plece i-a întrebat:

- Când veneaţi încoace, pe drum, ce vorbeaţi?

Atunci tinerii, cuprinşi de remuşcări pentru vina de a nu se fi spovedit pe deplin, au rămas muţi. Înţelegându-şi greaşeala, şi-au spovedit păcatul." (Pateric)

Răbdarea şi smerenia

"Un batran era in Egipt mai inainte pana nu a veni cei cu avva Pimen si era stiut foarte si cinstit. Deci, dupa ce s-au suit cei cu avva Pimen de la Schit, au lasat pe batran oamenii si veneau la avva Pimen. Si-l zavistuia batranul pe el si-l vorbea de rau. Deci, a auzit avva Pimen si s-a mahnit. Si a zis fratilor lui: ce sa facem batranului acestuia mare, caci in intristare ne-au pus oamenii pe noi, parasind pe batranul si venind la noi, care nu suntem nimic? Deci cum putem sa odihnim pe batranul? Si le-a zis lor: faceti putine bucate si luati un vas cu vin si sa mergem la dansul sa gustam impreuna. Poate cu aceasta vom putea sa-l odihnim. Deci au luat bucatele si s-au dus. Si dupa ce au batut in usa, a auzit ucenicul lui si a zis: cine sunteti? Iar ei au zis: spune-i avvei, ca este Pimen si vrea sa se blagosloveasca de dansul! Si aceasta vestind ucenicul, a raspuns batranul: du-te, nu am vreme! Iar ei au rabdat in arsita zicand: nu ne ducem, de nu ne vom invrednici sa vedem pe batranul. Iar batranul vazand smerenia lor si rabdarea, umilindu-se, le-a deschis. Si intrand, au gustat cu el. Iar in vremea cand mancau, zicea: intr-adevar, nu sunt numai cele ce le-am auzit despre voi, ci insutite am vazut in locul vostru. Si li s-a facut lor prieten din ziua aceea." (Pateric)

Avva Macarie Egipteanul

Povestit-a despre sine avva Macarie, zicand: cand eram mai tanar si sedeam la chilie in Egipt, m-au apucat si m-au facut cleric in sat. Si nevrand sa primesc, am fugit la alt loc. Si a venit la mine un mirean cucernic si lua rucodelia mea si-mi slujea mie. Apoi s-a intamplat din ispita diavoleasca de a cazut in pacat o fata si luand in pantece, era intrebata cine este cel ce a facut aceasta. Iar ea zicea: pustnicul! Iar ei iesind, m-au prins in sat si au spanzurat de grumajii mei oale afumate si urechi de vase si m-au purtat in vileag prin sat pe ulita, batandu-ma si zicand: acest calugar a stricat pe fata noastra, luati-l, luati-l! Si m-au batut incat putin de n-am murit. Si venind unul din batrani, a zis: pana cand bateti pe acest calugar strain. Iar cel ce-mi slujea, urma dupa mine rusinandu-se, caci era ocarandu-l pe el foarte si zicand: iata sihastrul pe care tu il marturiseai, ce a facut! Si au zis parintii ei: nu-l slobozim pana ce nu va da chezasie ca o va hrani pe dansa. Si am zis slujitorului meu si m-a luat in chezasie. Si mergand la chilia mea, am dat lui cate cosnite aveam, zicandu-i: vinde-le si le da femeii mele sa manance! Si ziceam in gandul meu: Macarie, iata ti-ai gasit tie femeie. Trebuie sa lucrezi putin mai mult ca sa o hranesti. Si lucram ziua si noaptea si ii trimeteam ei. Si cand a venit vremea ticaloasa sa nasca, a petrecut multe zile chinuindu-se si nu nastea. Si i-au zis ei: ce este aceasta? Iar ea a zis: eu stiu ca pe pustnicul acela l-am napastuit si mintind l-am invinuit. El nu este vinovat, ci cutare tanar. Si venind cel ce imi slujea bucurandu-se, zicea ca n-a putut sa nasca fata aceea pana ce nu a marturisit zicand ca nu are vina pustnicul, ci a mintit asupra lui. Si iata, tot satul va sa vina aici cu slava si sa se pocaiasca inaintea ta.

Iar eu auzind acestea, ca sa nu ma supere oamenii, m-am sculat si am venit aici la Schit. Acesta este inceputul pricinei pentru care am venit aici.

Sufletele drepţilor şi sufletele păcătoşilor

"Zisu-ne-a noua Sfantul Antonie in invatatura sa, spre folosul nostru: un an am savarsit, rugandu-ma lui Dumnezeu sa-mi descopere locul dreptilor si al pacatosilor.

Iar intr-o noapte m-a strigat oarecare glas de sus, zicandu-mi: Antonie, scoala si vino!

Si stiind eu pe cine mi se cade sa ascult, am iesit si uitandu-ma, am vazut pe cineva ca pe un urias, lung, negru, urat si infricosat stand si ajungand pana la nori, avand mainile intinse in vazduh, sub care era un iezer ca o mare. Si am vazut suflete zburand ca niste pasari si cate treceau de la mainile lungului aceluia, se mantuiau si trecand de acolo, mergeau cealalta cale fara de grija; iar cate erau lovite de mainile lui, se opreau si cadeau in iezerul cel de foc. Si pentru cei ce zburau, scrasnea cu dintii sai, iar pentru cei ce cadeau jos, se bucura.

Si a fost glas catre mine, zicandu-mi: intelege ceea ce vezi! Acestia, pe care-i vezi ca zboara in sus, sunt sufletele dreptilor care nu s-au supus lungului aceluia si merg in Rai. Iar cel lung ce sta, este vrajmasul, care apucandu-i pe cei vinovati, ii opreste si nu-i lasa sa treaca, surpandu-i in iad, caci au urmat voii lui si au fost stapaniti de tinerea de minte de rau." (Pateric)

Despre dragostea de aproapele (2)

"Un monah avea sub ascultare un alt monah, care era într-o chilie departe cu zece mile. Deci, i-a zis lui gândul: cheamă-l pe fratele să vină să ia pâinea. Şi iarăşi a socotit: de ce pentru pâine să supăr eu pe fratele să vină zece mile? Mai vârtos să o duc eu. Şi luând-o, a plecat la el, dar mergând, s-a lovit cu piciorul de o piatră si rănindu-i-se degetul, curgea sânge mult. De durere a început să plângă. Atunci îndată a venit la el îngerul, zicând: de ce plângi? Iar el arătându-i rana, a zis: pentru aceasta plâng. Zis-a îngerul: nu plânge pentru aceasta, că paşii tăi pe care îi faci, pentru Domnul se numără şi spre marea răsplătire înaintea feţei lui Dumnezeu se văd. Atunci mulţumind pustnicul lui Dumnezeu, călătorea bucurându-se. Şi venind la fratele, i-a adus pâinile şi i-a povestit lui iubirea de oameni a lui Dumnezeu si dându-i pâinea, s-a intors. A doua zi luând iarăşi pâine, a plecat la alt monah să o ducă. Şi s-a întamplat de venea şi acela la el şi s-au întâlnit pe cale amândoi. Astfel a zis cel ce mergea, către cel ce venea: o comoara avem şi ai cautat să mi-o furi? Şi el a zis lui: au doară uşa cea strâmtă numai pe tine te încape? Lasă-ne şi pe noi să venim împreună cu tine. Şi îndată vorbind ei, li s-a arătat îngerul Domnului şi le-a zis, prigonirea aceasta a voastră s-a suit la Dumnezeu ca un miros de bună mireasmă!"