Se afișează postările cu eticheta Canoanele Bisericii Ortodoxe. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Canoanele Bisericii Ortodoxe. Afișați toate postările

joi, 3 iunie 2010

Hirotonia

Canonul 2 apostolic: "Preotul să se hirotonească de către un episcop, la fel şi diaconul şi ceilalţi clerici"

miercuri, 14 aprilie 2010

Botezul se săvârşeşte prin trei afundări

Canonul 50 apostolic: "Dacă vreun episcop sau presbiter nu ar săvârşi cele trei afundări ale unei singure sfinţiri (a botezului), ci numai o afundare, aceea care se dă (se practică) întru moartea Domnului, să se caterisească. Pentru că nu a zis Domnul: întru moartea mea botezaţi, ci: "mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-i pe ei în numele Tatălui şi al Fiului Şi al Sfântului Duh"(Matei 28,19)." 

"Botezul se săvârşeşte în numele Sfintei Treimi, prin trei afundări, iar nu numai printr-o singură afundare, cum fac unii eretici, închipuind prin aceasta doar moartea Domnului. Cine se abate de la această rânduială, dacă este episcop sau presbiter, se supune caterisirii, pentru că prin botez se împărtăşeşte o nouă viaţă în numele Învierii Domnului şi în numele întregii puteri dumnezeieşti şi a lucrării tuturor celor trei feţe ale dumnezeirii, şi nu se îndrumă spre moarte cel ce vine la Hristos."(Arhid. Prof. Dr. N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe)