Se afișează postările cu eticheta Viaţa omului. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Viaţa omului. Afișați toate postările

marți, 23 martie 2010

Viaţa omului

"Viaţa omenească nici nu s-ar putea închipui fără trei lucruri: fericire, nefericire şi moarte. Puţină fericire, puţină nefericire şi moartea fac cu putinţă această viaţă. Chimia morală a acestei lumi este mult mai interesantă decât chimia fizică. Fericirea este darul lui Dumnezeu, nefericirea este îngăduinţa dumnezeiască, iar moartea este biruinţa lui Dumnezeu. O fericire neîntreruptă, fără nefericire, ar deveni lipsită de culoare şi plictisitoare. O nefericire continuă, fără moarte, ar transforma această viaţă în iad, din care nu este putinţă de ieşire. În fericire oamenii nu vor să-şi amintească de Dumnezeu; chiar în nefericire nu vor să-şi amintească de Dumnezeu; la moarte însă sunt obligaţi s-o facă." (Sf. Nicolae Velimirovici)

luni, 23 noiembrie 2009

Viaţa duhovnicească

"După cum corăbierii cârmuiesc corabia cu grijă, ca să n-o izbească de vreo stâncă văzută sau nevăzută, aşa şi cei ce se silesc spre viaţa duhovnicească trebuie să cerceteze cu frică ce trebuie să facă şi ce să nu facă. De asemenea să creadă că legile lui Dumnezeu le sunt de folos, tăind de la suflet toate gândurile păcătoase. După cum cârmacii şi cei ce ţin frânele cu sârguinţă şi cu luare aminte ajung la ţintă, tot aşa cei ce se silesc spre viaţa cea dreaptă şi virtuoasă, trebuie să călătorească cu sârguinţă şi cu grijă, precum se cuvine şi după cum e voia lui Dumnezeu. Cel ce vrea şi cugetă că se poate aceasta, crezând îşi face loc în nemurire". (Sf. Antonie cel Mare)

joi, 26 martie 2009

Țelul vieții

”Țelul vieții nu este bunul trai pământesc, ci fericirea după moarte în viața cealaltă. Cine își duce crucea, acela merge pe calea sigură către fericire. Într-acolo să vă mutați dorința și nădejdea și spre dobândirea bunului trai de acolo să întreptați toate gândurile și grijile voastre...Țelul vieții noastre constă nu în a trăi fericiți pe pământ, ci, fie că suntem fericiți, fie că suntem nefericiți, și unii și alții să ne pregătim cu vrednicie pentru dobândirea fericirii celei veșnice în cealaltă viață...Țelul omului nu se află pe pământ, ci în viața cealaltă. Dacă ar fi pe pământ, noi nu am muri, dar de vreme ce murim, înseamnă că adevărata noastră viață nu este pe pământ. Viața pământească este numai pregătirea pentru viața cealaltă” (Sf. Teofan Zăvorâtul)