Martiri şi sfinţi pe pământ românesc (1) - Filippos, Zoticos, Attalos si Kamasis

"La 4 iunie, Martirologiul siriac indica pomenirea la Noviodunum a martirului Filip, la care Martirologiul hieronymian adauga pe Zoticus, Attalus, Euticos (Evtichie), Kamasis, Quirinus (Quirina), Iulia, Saturnina (Saturnius), Galdunus, Ninnita, Fortunio si alti 25, ale caror nume nu ni se arata 80. Patru din grupul acestor martiri si anume: Filippos, Zoticos, Attalos si Kamasis - pe care aghiografii ii identificau pina nu de mult cu diferiti martiri din alte parti 81, suntnt de fapt martirii locali, de la Noviodunum, ale caror oseminte s-au descoperit de curind (septembrie 1971) in martyrion-ul (cripta) de sub altarul bazilicii paleocrestine din satul Niculitel (la 10 km sud de Noviodunum (Isaccea de azi), de unde au fost duse la minastirea Cocoş, din apropiere, unde se afla acum 82. Desi au patimit la Noviodunum, numele lor indica o provenieinta orientala, probabil microasiatica, dar pot fi foarte bine si din Moesia, Tracia ori alta dintre provinciile sud-dunarene ale imperiului roman. Dupa parerile istoricilor si arheologilor romani cei mai competenti, ei au suferit moarte martirica in persecutia lui Diocletian si Galeriu (303-304) ori cea a lui Liciniu (319-323), din care provin majoritatea martirilor din Scitia Mica si din orasele de la sudul Dunarii, unde stim ca aceste ultime persecutii au fost deosebit de violente. Fie ca au fost inmormintati de la inceput la Niculitel, fie ca au fost adusi aici mai tirziu, spre a fi feriti de furia devastatoare a gotilor si a hunilor, peste mormintul lor comun s-a construit - probabil in a doua jumatate a secolului IV ori la inceputul secolui urmator - martyrion-ul descoperit acum (pe peretii caruia sunt inscrise si numele lor) cu bazilica de deasupra lui 83. E foarte putin probabila ipoteza mortii lor martirice in timpul persecutiei lui Atanaric (a doua jumatate a secoluli IV), in Gotia (Dacia Traiana), de unde ar fi fost adusi si inmormintati in dreapta Dunarii 84. Intemeiati pe confirmarea existentei celor patru martiri de la Noviodunum prin senzationala descoperire a osemintelor lor la Niculitel, credem ca nu avem nici un motiv sa ne indoim de adevarul istoric al informatiilor date de vechile martirologii; presupunem deci, ca si ceilalti martiri pomeniti in ele la 4 iunie si enumerati aci sunt tot martiri locali, care au patimit odata cu cei patru, in persecutia lui Diocletian (303-305) sau in cea a lui Liciniu (319-320)."

80. Pentru acest grup, vezi izvoarele citate si interpretate corect la I. Barnea, Martyrion-ul de la Niculitel, in rev. "Biserica Ortodoxa Romana", 1973, 1-2, p. 220-221; Acelasi, O importanta descoperire arheologica..., p. 73. Cf. si C. Erbiceanu, Ulfila... p. 79 (cu unele deformatii de nume).

81. Vezi, de ex., J. Zeiller, op. cit., p. 119 si H. Delehaye, Saints de Thrace..., p. 273; Acelasi, Coment, la Mart. Hieronymian din ed. H. Quentin, Bruxelles 1931, p. 302-304.

82. Literatura principala despre acestia, publicata pina acum: V. H. Baumann, Bazilica cu "martyricon" din epoca romanitatii tirzii descoperita la Niculitel, in "Bulet Monum. Ist. 41(1972), nr. 2, p. 17-26; Pr. Prof. I. Ramureanu, Martirii crestini de la Niculitel, descoperiti in 1971, in rev. "Biserica Ortodoxa Romana", an. 1973, nr. 3-5, p. 464-471; I. Barnea, Martyrionul de la Niculitel, in rev. "Biserica Ortodoxa Romana", 1973, 1-2, p. 218-228; Acelasi, O importanta descoperire arheologica...., p. 70-79; P. Diaconu, Despre data patimirii lui Zotikos, Attalos, Kamasis si Philippos, in "Studii si cerc. De ist. veche", 24 (1973), nr. 4, p. 633-641; P. Nasturel, Quatre martyres de Noviodunum (Scythie Mineure), in "Analecta Bollandiana", 91 (1973), 1-2, p. 5-8.

83. Pentru aceasta opinie: I. Barnea, ambele studii cit. supra: P.S. Nasturel, op. cit., supra; Pr. Prof. I Ramureanu, op. cit., supra, p. 470-471.

84. Ipoteza aceasta a fost sustinuta de: V.H. Baumann, ambele studii citate la n. 82 si P. Diaconu, op. cit., la nota 82.

Păcatul mândriei

"Nu există păcat mai mare decât mândria, care este o deplină lipsire de harul lui Dumnezeu: "Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har"(Iac 4, 6). Însă cel mândru nici pe sine nu se socoteşte păcătos, nici altora nu le îngăduie să-i scoată în evidenţă păcatele. El nu rabdă observaţiile. Într-atât la orbit mândria pentru păcatele lui. În noaptea întunecoasă noi nu vedem lucrurile care ne înconjoară, însă, în ciuda acestui fapt, ele se află în jurul nostru. Faptul că noi nu le vedem nu înseamnă că acestea nu există. Este îndeajuns să ne ciocnim de ele ca să ne convingem de existenţa lor. Tot astfel este şi în viaţa duhovnicească. Dacă noi nu ne vedem păcatele noastre, fie din pricina mândriei, fie din pricina grozavei împietriri în păcat, nu înseamnă că nu avem păcate. Când ne izbim de ele şi suferim din cauza lor, ne vom încredinţa că există, că sunt în noi, că ele creează un întuneric duhovnicesc în inimile noastre şi ne pricinuiesc toate durerile şi pătimirile" (Arhim. Serafim Alexiev, Vederea păcatelor noastre)

Hirotonia

Canonul 2 apostolic: "Preotul să se hirotonească de către un episcop, la fel şi diaconul şi ceilalţi clerici"

Avva Macarie Egipteanul

Povestit-a despre sine avva Macarie, zicand: cand eram mai tanar si sedeam la chilie in Egipt, m-au apucat si m-au facut cleric in sat. Si nevrand sa primesc, am fugit la alt loc. Si a venit la mine un mirean cucernic si lua rucodelia mea si-mi slujea mie. Apoi s-a intamplat din ispita diavoleasca de a cazut in pacat o fata si luand in pantece, era intrebata cine este cel ce a facut aceasta. Iar ea zicea: pustnicul! Iar ei iesind, m-au prins in sat si au spanzurat de grumajii mei oale afumate si urechi de vase si m-au purtat in vileag prin sat pe ulita, batandu-ma si zicand: acest calugar a stricat pe fata noastra, luati-l, luati-l! Si m-au batut incat putin de n-am murit. Si venind unul din batrani, a zis: pana cand bateti pe acest calugar strain. Iar cel ce-mi slujea, urma dupa mine rusinandu-se, caci era ocarandu-l pe el foarte si zicand: iata sihastrul pe care tu il marturiseai, ce a facut! Si au zis parintii ei: nu-l slobozim pana ce nu va da chezasie ca o va hrani pe dansa. Si am zis slujitorului meu si m-a luat in chezasie. Si mergand la chilia mea, am dat lui cate cosnite aveam, zicandu-i: vinde-le si le da femeii mele sa manance! Si ziceam in gandul meu: Macarie, iata ti-ai gasit tie femeie. Trebuie sa lucrezi putin mai mult ca sa o hranesti. Si lucram ziua si noaptea si ii trimeteam ei. Si cand a venit vremea ticaloasa sa nasca, a petrecut multe zile chinuindu-se si nu nastea. Si i-au zis ei: ce este aceasta? Iar ea a zis: eu stiu ca pe pustnicul acela l-am napastuit si mintind l-am invinuit. El nu este vinovat, ci cutare tanar. Si venind cel ce imi slujea bucurandu-se, zicea ca n-a putut sa nasca fata aceea pana ce nu a marturisit zicand ca nu are vina pustnicul, ci a mintit asupra lui. Si iata, tot satul va sa vina aici cu slava si sa se pocaiasca inaintea ta.

Iar eu auzind acestea, ca sa nu ma supere oamenii, m-am sculat si am venit aici la Schit. Acesta este inceputul pricinei pentru care am venit aici.

Hristos S-a Înălţat!

Rânduiala Sfântului Botez

Slujba botezului este alcătuită din 2 părţi:

a)      Partea premergătoare (introductivă) a catehumenului

b)      Botezul propriu-zis şi mirungerea

a)      Preotul, cu epitrahil:

                                                                          i.      citeşte rugăciunea de primire în rândul catehumenilor

                                                                        ii.      citeşte cele 4 rugăciuni de exorcizare

-          2 spre apus

-          2 spre răsărit

                                                                      iii.      Unirea cu Hristos şi mărturisirea credinţei

                                                                      iv.      Rugăciunea de primire a candidatului la botez

b)      Rânduiala botezului propriu-zis şi a Mirungerii are etapele:

                                                                          i.      Cădirea împrejurul cristelniţei şi a mesei

                                                                        ii.      Binecuvântarea de început

                                                                      iii.      Sfinţirea apei de botez

                                                                      iv.      Binecuvântarea untdelemnului bucuriei şi ungerea pruncului cu el (ungerea prebaptismală)

                                                                        v.      Afundarea în apă – partea principală a slujbei botezului

                                                                      vi.      Ungerea cu Sf. Mir

                                                                    vii.      Ritualul înconjurării mesei şi a cristelniţei

                                                                  viii.      Citirea Apostolului şi a Evangheliei

                                                                      ix.      Ritualul spălării pruncului (3 rugăciuni)

                                                                        x.      Ritualul tunderii părului (2 rugăciuni)

                                    xi.  Ectenia întreită şi otpustul

Scopul Sfintei Liturghii

"Savârșirea Sfintei Liturghii are ca obiect prefacerea darurilor în dumnezeiescul Trup si Sânge, iar ca scop sfințirea credinciosilor, care, prin acestea, dobândesc si înlesnesc împlinirea acelui efect și acelui scop, sunt

rugăciunile, cântarile, citirile din Sfânta Scriptura și, în general, toate cele ce se savârșesc și se rostesc, cu Sfânta rânduiala, înainte și dupa sfințirea darurilor. Este adevarat ca Dumnezeu ne dă în dar toate cele sfinte, fără ca noi să-i dăm nimic în schimb; totuși, El ne cere neapărat să ne facem vrednici de a le primi și a le păstra, căci nu face parte de sfințire decât celor ce s-au pregătit în felul acesta. Așa se cuvine să primim botezul și ungerea cu sfântul mir, așa să gustăm din ospățul infricoșatei Cine. Acest lucru l-a arătat Domnul în pilda semănătorului, când a spus: „Ieșit-a semănătorul” nu ca să are țarina, ci ca să „semene”, dându-ne să înțelegem că arătura și toată pregătirea trebuie făcute mai dinainte. Se cuvine deci ca, la primirea Sfintelor Taine, sa ne înfatisam pregatiti si cu vrednicie. De aceea, trebuie să existe și în slujba Sfintei Liturghii mijloace de pregătire în acest scop: sunt rugăciunile, cântarile și tot ce se săvârșește sau se rostește într-însa, după rânduiala sfântă. Acestea ne sfințesc și ne fac în stare, pe de o parte ca să primim cu vrednicie sfințirea, iar pe de alta ca să o putem păstra și să rămânem cu ea.". (Sf. Nicolae Cabasila, Tâlcuirea dumnezeieștii Liturghii)

Ce este Sfânta Tradiţie?

"Hristos nu este numai instrumentul Revelaţiei prin care Dumnezeu vorbeşte oamenilor. Întrucât El este Dumnezeu-Om, El este şi subiectul Revelaţiei. Mai mult decât atât: El se dovedeşte a fi şi conţinutul Revelaţiei. Hristos este Cel Care intră în comunicare cu omul, precum şi Cel despre care această comunicare vorbeşte. Principala propovăduire a lui Hristos nu este chemarea la milostenie, la iubire sau la pocăinţă, ci miezul propovăduirii lui Hristos este El Însuşi: "Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa" (In. 14,6), "Eu sunt lumina lumii" (In. 8, 12), "Eu sunt pâinea vieţii" (In. 6, 35). 

Slujirea lui Hristos nu se reduce la spusele Lui. Slujirea lui Hristos  nu este identică cu învăţătura Lui. El nu este numai prooroc. El mai este şi Preot. Slujirea unui prooroc poate fi cuprinsă în totalitate în cărţi. Slujirea Preotului înseamnă lucrare, nu numai cuvinte.Tocmai în aceasta constă problema Tradiţiei şi Scripturii. Scriptura este întipărire clară a cuvintelor lui Hristos. Însă, dacă slujirea lui Hristos nu este identică cuvintelor Sale, înseamnă că rodul slujirii Sale nu poate fi identic propovăduirii Sale, propovăduire redată în cuvintele consemnate în Evanghelii. Dacă învăţătura Sa nu este decât unul din roadele slujirii Sale, atunci care sunt celelalte roade? Şi cum pot oamenii moşteni aceste roade? Cum se transmite o învăţătură, cum este consemnată aceasta şi păstrată - se înţelege. Dar restul? Ceea ce în slujirea lui Hristos a fost mai presus de cuvinte nu poate fi redat în cuvinte. Înseamnă că trebuie să existe o altă modalitate de coparticipare la slujirea lui Hristos, coparticipare despre care nu ne vorbeşte Scriptura. Aceasta este Tradiţia" (Andrei Kuraev, Moştenirea lui Hristos)

Nu te mândri cu înţelepciunea

"Nu te mândri cu înţelepciunea. Nici cu a altuia, căci nu este a ta. Nici cu a ta proprie, căci de vreme ce te mândreşti cu ea însemnă că nu o ai în măsura trebuitoare. Nici o lampă de gaz nu arde până ce nu i se pune gaz. Toate lămpile se pot alimenta, dar lampa înţelepciunii niciodată." (Sf. Nicolae Velimirovici, Învăţături despre bine şi rău)

Rânduiala şi semnificaţia Proscomidiei

Rânduiala 

Proscomidia:  

- este prima parte a Sfintei Liturghii

- este rânduiala pregătirii şi a binecuvântării Cinstitelor Daruri.

La mănăstiri şi catedrale episcopale proscomidia se săvârşeşte în timpul Ceasurilor I, III, şi VI, care se citesc între Utrenie şi Liturghie.

La bisericile de enorie proscomidia se face în timpul Utreniei.

Proscomidia se sevârşeşte toată în sfântul altar, (în partea de nord-vest a acestuia, la proscomidiar) şi e săvârşită în întregime de preot.

                       

PĂRŢILE PRINCIPALE ALE PROSCOMIDIEI

a)      Ritualul pregătirii liturghisitorilor

                                                                                      i.      Închinarea şi sărutarea icoanelor

                                                                                    ii.      Îmbrăcarea veşmintelor

                                                                                  iii.      Spălarea mâinilor

                               b)    Binecuvântarea (precedată de metanii şi troparul „Răscumpăratu-ne-ai pe noi din blestemul Legii...”)

c)      Ritualul scoaterii (pregătirii) Agneţului – din prima prescură

d)     Ritualul pregătirii potirului (se pune vin şi apă cel mult ¼, face semnul binecuvântării deasupra potirului şi-l acoperă cu un acoperământ mic)

e)      Ritualul scoaterii şi aşezării miridelor

a.       Mirida Născătoarei de Dumnezeu (Panaghia, Bogorodicina) – din a doua prescură

b.      Miridele sfinţilor (cele 9 cete) – din a treia prescură

                                                                                      i.      Sfântul Ioan Proorocul

                                                                                    ii.      Ceilalţi Sfinţi Prooroci

                                                                                  iii.      Sfinţii Apostoli

                                                                                  iv.      Sfinţii Ierarhi

                                                                                    v.      Sfinţii Mucenici şi Muceniţe

                                                                                  vi.      Sfinţii mari pustnici

                                                                                vii.      Sfinţii fără de arginţi

                                                                              viii.      Sfinţii Ioachim şi Ana, sfântul zilei şi toţi sfinţii

                                                                                  ix.      Sfântul autor al Liturghiei pe care o săvârşim

c.       Miridele pentru vii (începând cu cele 3 miride speciale) – din a patra prescură

                                                                                      i.      Pentru episcopul locului (prima miridă specială)

                                                                                    ii.      Pentru conducătorii statului (a doua miridă specială)                

                                                                                  iii.      Pentru ctitori (a treia miridă specială)

                                                                                  iv.      Pentru vii

                                                                                    v.      Pentru sine

                                                                                  vi.      Pentru cererea specială, dacă este 

d.      Miridele pentru morţi – din a patra prescură

e.    Mirida pentru sine (şi, dacă e cazul, miridele speciale pentru trebuinţele diferite)         

f)       Acoperirea Darurilor (acoperământul discului, acoperământul potirului, acoperământul cel mare (Aerul), cu care acoperă şi discul şi potirul)

g)      Tămâierea (cădirea) şi Rugăciunea pentru binecuvântarea Darurilor (Rugăciunea Proscomidiei)

h)      Apolisul şi cădirea finală (a Darurilor, a Sfintei Mese şi a întregului altar, cu rostirea troparului „În mormânt cu trupul...”)

 Putem scoate miride atât timp cât Darurile sunt la Proscomidiar, adică până la Heruvic

Pomelnicele sosite după ieşirea cu Darurile se pomenesc la proscomidiar în timpul Axionului, dar fără să mai scoată miride.

Pomelnicele primite după Axion se vor pomeni la Liturghia următoare.

Semnificaţia:

De ce se foloseşte pâine şi vin?

-          Însuşi Mântuitorul, la Cina cea de taină, când a întemeiat Sf. Euharistie a folosit vin şi pâine

-          Pâinea este simbolul trupului omenesc

-          Sângele este simbolul sângelui

-          Pâinea şi vinul sunt obţinute prin truda şi sudoarea omului, ceea ce le dă o valoare deosebită ca materie de jertfă

-          Pâinea, făcută din boabe de grâu strânse laolaltă şi vinul rezultat din zdrobirea, în acelaşi teasc, a ciorchinilor de struguri simbolizează unitatea spirituală care îi leagă între ei pe membrii Bisericii, ei devenind un singur trup: Trupul tainic al Domului, adică Biserica

-          Apa astâmpără setea şi ajută la curăţenia corporală a omului şi simbolizează pe credincioşii laici, iar amestecarea ei cu vinul înseamnă încorporarea acestora la Hristos.

De ce se foloseşte pâine dospită?

-          O astfel de pâine a folosit Mântuitorul în Joia Mare

-          Pâinea dopită simbolizează mai bine sufletul desăvârşit şi întruparea desăvârşită a Domnului, fiind făcută din 3 elemente:

o   Făina cu aluat – sufletul

o   Apa – botezul

o   Sarea – gândul şi învăţătura Cuvântului

-          Ca să ne deosebim de evrei, care-şi fac Paştile cu azimă

-          În jertfa lui Melchisedec s-a adus tot pâine dospită

Pâine se aduce sub formă de prescuri: rotunde, cu 3, 4 sau 5 cornuri.

                        Spălarea mâinilor preotului simbolizează curăţia trupească şi sufletească a liturghisitorului 

      (Pr. Ene Branişte, Liturgica Specială) 

Sufletul este mai preţios decât trupul

"Timpul este pasărea care te împodobeşte cu pene colorate, însă, la vreme, va reveni să-şi adune ale sale. Dacă îţi vei fi legat sufletul tău prea mult de pene, timpul va smulge împreună cu penele şi sufletul. O cât de urâtă va fi goliciunea ta!" (Sf. Nicolae Velimirovici, Învăţături despre bine şi rău)

Hotărârile celor şapte sinoade ecumenice pot fi considerate ca o continuare a Sfintei Scripturi

"Sinoadele au preluat sarcina de a păstra şi a stabili
Tradiţia scrisă şi orală, au dat formă scrisă adevărurilor
care doar prin Biserica întreagă se pot concepe, prin
adunarea întru iubire a acesteia şi nicidecum din partea
unui membru singular al Bisericii. Astfel au apărut
dogmele Sfintei Treimi şi cea a celor două naturi ale
Domnului Hristos. Acestea nu se pot înţelege cu gândirea
omenească. Dar înţelegerea omenească nu are nici atâta
putere şi nici atâta importanţă pentru a face un adevăr de
credinţă dependent de ea.
Hotărârile celor şapte sinoade ecumenice, recunoscute
de către întreaga Biserică în catolicitatea (universalitatea)
sa, pot fi considerate ca o continuare a Sfintei
Scripturi. Acestea zidesc pe aceeaşi Tradiţie trăită ca şi
evangheliile sau epistolele apostolilor şi în acelaşi fel se
sprijină pe temelia recunoaşterii de către întreaga
Biserică. Prin aceasta şi-au însuşit o calitate de veşnică şi
neştearsă îndreptăţire: sunt canonice. Canonicitatea: un fel
de forme şablon, formulate cu conştiinciozitate de
conştiinţa Bisericii. Dar în nici un caz legi, în accepţiune
juridică.
De aici face parte mai ales simbolul de credinţă
niceo-constantinopolitan. La Sinodul din Efes, din anul
431, acest crez s-a decretat de neschimbat, şi astfel rămas:
neschimbat; singura formulare scrisă a credinţei în
ortodoxie. Începând din secolul al VI-lea a răsunat
neschimbat, zilnic, la fiece liturghie. El este şi rămâne
coloana vertebrală a credinţei, pentru intruşi, neabordabil,
dar un adevăr sublim şi de necontestat pentru credinciosul
Bisericii sale.
Această mărturisire de credinţă şi hotărârile celor
şapte sinoade ecumenice, în afară de Scriptura însăşi,
reprezintă stânca pe care stă credinţa Bisericii. Expresia
scrisă a acestora apare mai ales în slujbele religioase, a
căror formă finală s-a desăvârşit în aceste veacuri
creatoare, cât şi în operele sfinţilor părinţi. Tot ce s-a mai
scris sub formă de cateheze sau mărturisiri de credinţă -
ca de exemplu cea a lui Petru Movilă, a lui Dositei, a
mitropolitului Filaret, şi altele ca acestea - nu sunt perene,
nu au o importanţă veşnică: au desigur o greutate, dar
redau doar o formă scrisă a credincioşiei unui membru
sau a unei comunităţi, la un moment dat. Aceasta se poate
schimba, poate evolua: vorbeşte despre Adevăr, dar nu
este Adevărul însuşi, cel descoperit de Dumnezeu în
plinătatea Bisericii şi acceptat conştient de aceasta.
Dogmele propriu-zise sunt puţine: adică nimic mai
mult decât Crezul niceo-constantinopolitan. În afara lor
există mult teren liber, lăsat în afara dogmatizării, ca de
exemplu viaţa de apoi şi rugăciunile pentru cei răposaţi,
rugăciunile către Maica Domnului şi către îngeri, tainele,
împărtăşania. Aceste lucruri nu sunt delimitate şi
încadrate fix într-o dogmă." 

(Fritjof Tito Colliander, Credinţa şi trăirea ortodoxiei) 

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe

http://www.abcgallery.com/I/icons/icons19.html

http://www.touregypt.net/featurestories/catherines2-29.htm

http://www.ets.ru/e/ut000027.htm

Botezul se săvârşeşte prin trei afundări

Canonul 50 apostolic: "Dacă vreun episcop sau presbiter nu ar săvârşi cele trei afundări ale unei singure sfinţiri (a botezului), ci numai o afundare, aceea care se dă (se practică) întru moartea Domnului, să se caterisească. Pentru că nu a zis Domnul: întru moartea mea botezaţi, ci: "mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-i pe ei în numele Tatălui şi al Fiului Şi al Sfântului Duh"(Matei 28,19)." 

"Botezul se săvârşeşte în numele Sfintei Treimi, prin trei afundări, iar nu numai printr-o singură afundare, cum fac unii eretici, închipuind prin aceasta doar moartea Domnului. Cine se abate de la această rânduială, dacă este episcop sau presbiter, se supune caterisirii, pentru că prin botez se împărtăşeşte o nouă viaţă în numele Învierii Domnului şi în numele întregii puteri dumnezeieşti şi a lucrării tuturor celor trei feţe ale dumnezeirii, şi nu se îndrumă spre moarte cel ce vine la Hristos."(Arhid. Prof. Dr. N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe)

Sufletele drepţilor şi sufletele păcătoşilor

"Zisu-ne-a noua Sfantul Antonie in invatatura sa, spre folosul nostru: un an am savarsit, rugandu-ma lui Dumnezeu sa-mi descopere locul dreptilor si al pacatosilor.

Iar intr-o noapte m-a strigat oarecare glas de sus, zicandu-mi: Antonie, scoala si vino!

Si stiind eu pe cine mi se cade sa ascult, am iesit si uitandu-ma, am vazut pe cineva ca pe un urias, lung, negru, urat si infricosat stand si ajungand pana la nori, avand mainile intinse in vazduh, sub care era un iezer ca o mare. Si am vazut suflete zburand ca niste pasari si cate treceau de la mainile lungului aceluia, se mantuiau si trecand de acolo, mergeau cealalta cale fara de grija; iar cate erau lovite de mainile lui, se opreau si cadeau in iezerul cel de foc. Si pentru cei ce zburau, scrasnea cu dintii sai, iar pentru cei ce cadeau jos, se bucura.

Si a fost glas catre mine, zicandu-mi: intelege ceea ce vezi! Acestia, pe care-i vezi ca zboara in sus, sunt sufletele dreptilor care nu s-au supus lungului aceluia si merg in Rai. Iar cel lung ce sta, este vrajmasul, care apucandu-i pe cei vinovati, ii opreste si nu-i lasa sa treaca, surpandu-i in iad, caci au urmat voii lui si au fost stapaniti de tinerea de minte de rau." (Pateric)

Hristos Anesti!

Hristos a Înviat!