Martiri şi sfinţi pe pământ românesc (3) - Epictet şi Astion

"Mentionat inca din secolul I d. Hr. (Pliniu, Hist. nat., IV, 23), orasul Halmyris era situat la varsarea Dunarii in Mare, linga Dunavatul de azi (jud. Tulcea), intre lacul Razelm (care era pe atunci un golf al Marii si se numea Halmiris, adica apa sarata) si malul romanesc de azi al bratului Sfintul Ghorghe al marelui fluviu. Fiind punctul de confluenta a Dunarii cu Marea, unde se intilneau drumurile de pe uscat pe care urmau cursul fluviului ci cele de pe tarmul apusean al Marii, el constituia un important centru comercial si punct strategic pentru apararea frontierei de nord a imperiului, fiind intarit cu cetate militara, reinnoita si ea de Justinian⁹¹. Dupa unele stiri, aci a fost exilat Eunomius, seful arienilor, de catre imparatul Teodosie, la 383⁹².

Ca si in celelalte orase grecesti si romane de pe malul Marii si al Dunarii, crestinismul va fi patruns si la Halmyris de timpuriu. Singeroasa persecutie a lui Diocletian si a coregentilor lui a facut aici cel putin doua victime ilustre. E vorba de sfintii martiri Epictet si Astion, care au suferit moarte muceniceasca la Halmyris in ziua de 8 iulie, in anul 290. Sint poate cei mai vechi martiri crestini cunoscuti pe teritoriul Dobrogei⁹³ si printre putinii martiri dobrogeni ale caror acte martirice ni s-au pastrat⁹⁴, dindu-ne pretioase stiri despre viata, timpul, cauzele si felul patimirii lor, ca si despre felul cum s-a desfasurat in general persecutia lui Diocletian in regiunile dunarene.

Epictet era preot din partile rasaritului (probabil Asia Mica) pe vremea paganului Diocletian si se distingea prin viata lui virtuoasa si chiar prin unele fapte minunate, pe care le savirsea cu puterea credintei sale si cu rugaciunea. Intre altii care au crezut in Hristos, datorita propovaduirii lui, era si un tinar de bun neam, cu numele de Astion, fiul magistratului din acel oras. Acesta a devenit discipolul cel mai iubit al invatatorului sau; amindoi s-au hotarit sa plece undeva, departe, nestiuti de nimeni, pentru a vietui in pace dupa poruncile Evangheliei si pentru a spori numarul crestinilor prin pilda vietii lor. Imbarcandu-se deci pe o corabie, au plecat catre Apus, in tinutul scitilor ajungind in orasul Almiridensilor (Halmyris). Aici au adus pe multi la credinta prin predica, prin pilda vietuirii lor curate si prin unele fapte peste fire, pe care le savirseau cu puterea lui Dumnezeu.

Venind comandant al orasului paganul Latronianus, cei doi crestini au fost denuntati ca vrajitori si agitatori, care, prin faptele lor, ar fi indepartat pe multi de la datoria de a sacrifica imparatilor si zeilor. Intemnitiati si adusi in fata judecatorilor, cei doi si-au sustinut cu tarie credinta crestina, incit chiar unul dintre judecatori, cu numele Vigilantiu, s-a convertit la Hristos. Dupa ce au suferit nenumarate si grele chinuri, au fost condamnati la moarte si decapitati, in ziua de 8 iulie, anul (probabil) 290. Epictet avea atunci cam 70 de ani, iar Astion numai 35 si era bine facut si frumos la infatisare. Trupurile lor au fost ridicate pe ascuns de catre Vigilantiu, care le-a uns cu mir si miresme si le-a inmormintat cu cinste, intr-un loc cuviincios. "Si multe semne si minuni s-au intimplat in acel loc, spre slava numelui lui Hristos, pina in zilele noastre", spune scriitorul care, pe baza actului martiric original a repovestit faptele, la oarecare trecere de timp dupa consumarea lor.

La putina vreme dupa moartea si inmormintarea celor doi martiri, parintii lui Astion, instiintati despre cele petrecute, au sosit la Halmyris si au dorit sa devina si ei crestini. Batrinul preot Bonosus din Halmyris I-a catehizat, iar dupa 40 zile trecind pe acolo episcopul locului, Evangelos"⁹⁵, le-a dat botezul. Dupa ce au ramas acolo un timp, parintii lui Astion s-au reintors in patria lor, luind cu ei si pe Vigilantiu si pe Bonosus⁹⁶.

Locul unde se afala sanctuarul vestit al celor doi martiri (probabil o bazilica cu martyrion), spre care se indreptau multi pelerini, nu se cunoaste inca. Resturile lui zac, probabil, ingropate sub darimaturile vechiului oras Halmyris si nu este exclus ca ele sa iasa la lumina cind se vor face acolo sapaturi complete si sitematice⁹⁷."

91. Procopius, De aedificiis, IV, 7.

92. Filostorgiu, Istoria bisericeasca, presc. De Fotie, X, 6 (in trad. rom de mitrop. Iosif Gheorghian, Bucuresti, 1898, p. 263 - Salmiris) si Nichifor Callist, Istoria bisericeasc, XII, 29.

93. Radu Vulpe, Historie ancienne de la Dobroudja, Bucuresti, 1938, p. 290 si I. Barnea, Perioada Dominatului (sec. IV-VII), in vol. Din istoria Dobrogei, vol. II, p. 380.

94. Ed. princeps de jesuitul Herbert Rosweyde († 1629) in opera sa Vitae Patrum, Antwerpen, 1615, reprodusa in Acta Sanctorum, ed. de Bollandisti, t. XXIX (luna iulie t. II), Paris-Roma 1867, p. 538-551.
95. Probabil cel de al doilea episcop al Tomisului, dupa Efrem martirul (vezi in urma),
96. J. Zeiller, op. cit., p. 119; H. Delehaye, Saints de Thrace..., p. 273-274; R. Netzhammer, Die christ. Martyrer am Ister, p. 14; Acelasi, Die christliche alterhumer der Dobrudscha, p. 22-25; Acelasi, Das altchristl. Tomi, Salzburg, 1903, p. 11-12; Acelasi, Epiktet und Astion, diokletianische Martyrer am Donau-Delta, Zug (1973).

97. Speranta aceasta si-o exprima, inca de la inceputul veacului nostru, atit cunoscutul arhiepiscop catolic R. Netzhammre, cit si H. Delehaye (Les martyrs Epictete et Astion, in "Bulletin de la Section Hist. de l’Academie Roumaine", t. XIV, 1928, p. 5).