luni, 27 aprilie 2009

Despre pocăinţă (2)

"Arată, dar, doctorului rana ta ca să te poţi tămădui! Chiar de nu I-o vei fi arătat, El a cunoscut-o, dar voieşte de la tine să audă glasul tău. Şterge cu lacrimi rănile tale! Şi femeia din Evanghelie tot aşa a şters păcatul şi mirosul greu al păcatului ei, tot aşa şi-a spălat greşeala, atunci când a spălat cu lacrimi picioarele lui Iisus (Luca 7, 38)" (Sf. Ambrozie Cel Mare)

joi, 23 aprilie 2009

Troparul Sf. Mare Mucenic Gheorghe


“Ca un apărător al celor robiţi şi celor săraci ocrotitor, celor bolnavi doctor, împăraţilor ajutător, Purtătorule de biruinţă, Mare Mucenice Gheorghe, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.”

vineri, 10 aprilie 2009

Păcatul îl mânie pe Dumnezeu

”Atunci când vă simțiți ispitit de păcat, gândiți-vă îndată că păcatul îl mânie pe Domnul, Care urăște fărădelegea. ”Că Tu ești Dumnezeu, Care nu voiești fărădelegea” (Psalmul 5, 4). Ca să înțelegeți mai bine aceasta, închipuiți-vă un tată drept, sever, care își iubește familia, care caută prin toate mijloacele să-și crească copii cinstiți și cu deprinderi alese și care dorește să le răsplătească buna purtare cu bogățiile sale cele mai mari, pregătite anume pentru ei cu imense strădanii, și care, cu toate acestea, își dă seama, cu o nemărginită amărăciune, că copiii nu răspund iubirii tatălui lor cu propria lor iubire, nu iau în seamă moștenirea pe care le-a pregătit-o tatăl cu atâta dragoste, trăiesc în desfrânare, se îndreaptă orbește spre pieire. Căci fiecare păcat înseamnă - luați aminte - moarte pentru suflet (Iacov 1,5), fiindcă ucide sufletul, ne face robi diavolului, ucigași de oameni și, cu cât stăruim mai mult în păcat, cu atât mai grea ne este întoarcerea la calea cea bună, cu atât mai sigură pieirea. Feriți-vă, din toată inima, de tot păcatul.” (Sf. Ioan de Kronstadt)

duminică, 5 aprilie 2009

Despre pocăinţă (1)

"Dacă înălţimea desăvârşită a faptelor bune este aceea care rîvneşte la sporirea celor mai mulţi, atunci dreapta măsură este poate cea mai frumoasă dintre toate, ca una ce nici pe cei pe care i-a osândit nu-i vatămă, ci adesea îi face vrednici de dezlegare. Încă ea singură a sporit Biserica câştigată cu Sângele Domnului (Fapte 20,28), ea este următoarea bunătăţii cereşti şi a obşteştii mântuiri. Ea călăuzeşte spre limanul mântuirii, pe cât poate ajunge la urechile oamenilor, fără ca gândul să dea înapoi şi sufletele să se spăimânteze".(Sf. Ambrozie cel Mare)