"Tăierea împrejur în
Aşezămîntul cel vechi era rînduită în chipul Botezului şi al curăţirii
păcatului strămoşesc, măcar că acela nu se curăţa cu totul prin tăierea
împrejur, pînă la sîngele lui Hristos cel de voie vărsat pentru noi, pentru că
tăierea împrejur era numai închipuire a înainte curăţirii celei adevărate, iar
nu adevărată curăţire, pe care a săvîrşit-o Domnul nostru, scoţînd păcatul din
mijlocul lumii şi pironindu-l pe Cruce. Iar în loc de tăierea împrejur din
legea cea veche, a legiuit Botezul darului celui nou, care este din apă şi duh.
Tăierea împrejur a fost atunci ca o pedeapsă pentru păcatul cel întîi făcut şi
spre semnul acesta, cum că pruncul ce se taie împrejur este zămislit întru
fărădelegi, după cuvîntul lui David: ...în păcate m-a născut maica mea;
pentru care rana rămîne pe trupul pruncului.
Dar Domnul nostru era fără de
păcat, deşi în toate S-a asemănat nouă, în afară de păcat; precum şarpele de
aramă făcut de Moise în pustie era şarpe numai cu asemănarea, dar fără veninul
şarpelui, aşa şi Hristos era om adevărat, dar nepărtaş păcatului omenesc şi S-a
născut din Maică fără de prihană şi fără de bărbat, mai presus de fire.
Nu se cădea Lui să rabde acea
rană a păcatului, adică a tăierii împrejur, după lege, ca unul Care era fără de
păcat şi dătător de lege, dar de vreme ce a venit să ia asupra Sa păcatele a
toată lumea, după cum grăieşte Apostolul: Neştiind de păcat, pentru noi s-a
făcut păcat; deci ca şi cum ar fi fost păcătos, a suferit tăierea împrejur,
fiind fără de păcat. Apoi mai mare smerenie a arătat Stăpînul nostru în tăierea
împrejur decît în naşterea Sa.
Pentru că prin naştere a luat
asupra Sa numai chipul omenesc, după cum grăieşte Apostolul: Întru
asemănarea omenească făcîndu-Se şi cu chipul S-a aflat ca omul, iar prin
tăierea împrejur a luat asupra Sa chipul păcătosului, suferind ca şi un păcătos
rana cea rînduită pentru păcat. Pentru ceea ce nu era vinovat a pătimit ca un
vinovat, cum grăieşte David: Cele ce n-am jefuit, atunci am plătit; de
care păcat nu sînt părtaş, pentru acela am suferit durerea tăierii împrejur.
Deci, a voit ca să primească
tăiere împrejur, începînd înainte de a pătimi pentru noi, şi gustînd acel
pahar, pe care voia să-l bea pînă în sfîrşit, grăind pe Cruce: Săvîrşitu-s-a.
Vărsa picături de sînge dintr-o parte a trupului, pînă ce din tot trupul va
curge sîngele pîraie; în pruncie începe a răbda şi la pătimire se deprindea;
ca, atunci cînd va fi bărbat desăvîrşit cu vîrsta, să rabde cu înlesnire
patimile cele mai cumplite: pentru că din tinereţe se cuvine omului a se
deprinde la nevoinţele cele bărbăteşti. Viaţa omenească este plină de osteneli,
fiind ca o zi, avînd naşterea dimineaţa, iar seara sfîrşitul; că de dimineaţă,
adică din scutece, Omul - Dumnezeu Hristos iese la lucrul Său prin osteneli,
fiind în osteneli din tinereţe şi spre lucrarea Sa pînă în seara aceea cînd
soarele s-a întunecat şi s-a făcut întuneric pe tot pămîntul pînă la al nouălea
ceas; căci grăieşte către iudei: Tatăl Meu pînă acum lucrează şi Eu lucrez." (Viețile Sfinților - volumul V (Ianuarie))