luni, 28 decembrie 2009

Folosul citirii Sfintei Scripturi


"O livadă şi un rai duhovnicesc este citirea dumnezeieştilor Scripturi. Plăcută este o livadă şi o grădină, dar mai plăcută este citirea dumnezeieştilor Scripturi. În livezi sunt flori care se veştejesc, pe când în Sfintele Scripturi sunt gânduri şi cugetări veşnic în putere, în livezi suflă zefirul, pe aici adierea Duhului; acolo împrejmuirile le fac mărăcinii, iar aici pronia lui Dumnezeu... Grădina este într-un singur loc, iar Scripturile pretutindeni în lume, grădina e sub loviturile vremurilor, pe când Scripturile, ori vară, ori iarnă, sunt împodobite cu frunze şi fructe". (Sf. Ioan Gură de Aur, "Despre folosul citirii Scripturii")

miercuri, 23 decembrie 2009

Povestire despre o icoană de la Sfântul Munte


Aceasta întâmplare este povestită de generalul Ţolovici: "A mers cineva din armată, din frontul de la Salonic, la Sfântul Munte, ca să se închine la sfinţeniile din acel loc. Când s-a întors, i-a adus generalului o icoană din lemn a Maicii Domnului. Această icoană generalul a socotit-o de mare preţ. Într-o zi, bulgarii au năvălit pe neaşteptate asupra armatei sârbe. Tunurile lor aruncau canonade îngrozitoare. Generalul a ordonat o retragere pripită. Ordinele lui au fost stricte: de a împacheta lucrurile şi de a porni în marş înapoi. Un ostaş a împachetat multe lucruri într-un geamantan mare. Aici mai erau tutun, sardine, veselă şi multe alte mărunţişuri. A pus soldatul şi acea icoană. Când maşina a pornit, o grenadă a lovit în geamantan, iar soldatul a luat-o la fugă. Respingând sârbii asaltul bulgar, s-au reîntors pe poziţiile de mai înainte. Când au ajuns din nou la acel geamantan, l-au aflat ars aproape în întregime. Tutunul şi toate celelalte lucruri erau prefăcute în scrum şi în cenuşă. Dând la o parte scrumul şi cenuşa, au aflat icoana de lemn a Maicii Domnului întreagă, fără să aibă măcar o mică stricăciune" (Sf. Nicolae Velimirovici, Despre dumnezeiasca pronie)

luni, 21 decembrie 2009

Lacrimile

"Există lacrimi care vin de la slăbiciunea inimii, de la un caracter foarte moale, de la durere; unii le întărâtă singuri, silindu-se să plângă; există însă şi lacrimi de la har. Preţul lacrimilor nu ţine de cantitatea de umezeală care curge din ochi, ci de ceea ce este în suflet în timpul lor şi după ele. Lacrimile harice sunt legate de multe schimbări din inimă. În principal, inima trebuie atunci să ardă în focul judecăţii dumnezeieşti, însă fără durere şi pârjolire, ci cu umilinţă adusă de nădejdea în Milostivul Dumnezeu, Ce judecă păcatul şi miluieşte pe păcătos. Aceste lacrimi trebuie să vină spre sfârşitul ostenelilor - nu al ostenelilor din afară, ci al ostenelilor curăţirii inimii, ca ultimă "clătire" a sufletului. Aceste lacrimi ţin nu un ceas, nu o zi şi nu două zile, ci ani întregi. Se spune că există un anume plâns fără lacrimi ale inimii, însă la fel de preţios şi de puternic ca şi lacrimile. Acest plâns este mai bun şi mai îndemânos pentru cei ce trăiesc în lume, fiindcă lacrimile pot fi văzute de către alţii. Dar pe toate le rânduieşte Domnul, Mântuitorul tuturor." (Sfântul Teofan Zăvorâtul, Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor)

duminică, 6 decembrie 2009

Sfântul Ierarh Nicolae



"Parohul unei biserici din suburbia Moscovei a povestit despre felul în care Sfântul Nicolae împlineşte, spre mângâierea credincioşilor, cereri care par nesemnificative. O femeie bătrână, tunsă monahie în taină, locuia de una singură şi trăia foarte modest din mica sa pensie. A sosit Săptămâna Albă. Nu avea însă nici mijloace şi nici putere să-şi pregătească o masă sărbătorească înainte de Postul Mare. Bătrâna îşi dorea mult de tot să mănânce clătite. A hotărât să ceară Sfântului Ioan Înaintemergătorul, apărătorul călugărilor, să o mângâie întru această neputinţă. A început să se roage şi să ceară: "Părinte Ioane, trimite-mi clătite pentru Săptămâna Albă". Întru simplitatea inimii, măicuţa l-a rugat îndelung pe Sfântul Ioan Botezătorul pentru clătite. Odată, aţipind, ea l-a văzut pe Sfântul Ioan Înaintemergătorul cu aripi la spate. Sfântul Ioan Botezătorul, întâistătătorul vieţuirii călugăreşti, privind aspru la bătrână, i-a zis: "De ce mă rogi, maică, de clătite? Căci sunt monah şi postitor. Eu nici măcar nu ştiu ce sunt acestea. Roagă-l pe Sfântul Nicolae, căci el vă răsfaţă pe toţi, el te va mângâia". Spunând aceastea, s-a făcut nevăzut. Trezindu-se, măicuţa a mers către icoana Sfântului Nicolae şi a grăit: "Sfinte, plăcutule al lui Dumnezeu, trimite-mi clătite!" În acel moment cineva a sunat la uşă: vecina făcuse clătite şi a adus şi bunicii. Apoi vecina a rugat-o pe bunicuţă să se roage pentru cei apropiaţi ai ei. Astfel a mângâiat-o Sfântul Nicolae pe acea monahie bătrână." ("Minuni ale Sfântului Nicolae")

luni, 23 noiembrie 2009

Viaţa duhovnicească

"După cum corăbierii cârmuiesc corabia cu grijă, ca să n-o izbească de vreo stâncă văzută sau nevăzută, aşa şi cei ce se silesc spre viaţa duhovnicească trebuie să cerceteze cu frică ce trebuie să facă şi ce să nu facă. De asemenea să creadă că legile lui Dumnezeu le sunt de folos, tăind de la suflet toate gândurile păcătoase. După cum cârmacii şi cei ce ţin frânele cu sârguinţă şi cu luare aminte ajung la ţintă, tot aşa cei ce se silesc spre viaţa cea dreaptă şi virtuoasă, trebuie să călătorească cu sârguinţă şi cu grijă, precum se cuvine şi după cum e voia lui Dumnezeu. Cel ce vrea şi cugetă că se poate aceasta, crezând îşi face loc în nemurire". (Sf. Antonie cel Mare)

sâmbătă, 21 noiembrie 2009

Intrarea în Biserică a Maicii Domnului



 Astăzi înainte-însemnarea bunăvoinţei lui Dumnezeu şi propovăduirea mântuirii oamenilor, în Biserica lui Dumnezeu luminat Fecioara se arată şi pe Hristos mai înainte Îl vesteşte. Acesteia şi noi cu mare glas să-i cântam: Bucură-te plinirea rânduielii Ziditorului.


marți, 17 noiembrie 2009

"Tatăl nostru Care eşti în ceruri"

"Cât este de mare iubirea de oameni a lui Dumnezeu! Celor ce s-au depărtat de El şi au ajuns în cele mai mari răutăţi, le-a dăruit iertare de păcate şi împărtăşire de har, încât le-a îngăduit să-L numească Tată: "Tatăl nostru Care eşti în ceruri". Prin ceruri, pot să se înţeleagă şi cei care poartă chipul celui ceresc, în care locuieşte şi umblă Dumnezeu" (Sf. Chiril al Ierusalimului)

luni, 16 noiembrie 2009

Izbânda în rugăciune

"Pentru izbânda în rugăciune trebuie să vă străduiţi să împodobiţi inima cu toate virtuţiile... şi cel mai mult cu: smerenia, căinţa, supunerea şi lepădarea de voia proprie" (Sfântul Teofan Zăvorâtul, Sfaturi înţelepte)

luni, 9 noiembrie 2009

Bucură-te, iubitorule de viaţă duhovnicească; Bucură-te părinte Nectarie!




        Troparul Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul:

        Pre cel născut în Silivria si ocrotitorul Eghinei, pre cela ce s-a arătat în vremurile din urmă prieten adevărat al virtuţii, pre Sfântul Ierarh Nectarie să-l cinstim cei credincioşi ca pre un dumnezeiesc slujitor al lui Hristos, că izvorăşte bogate vindecări celor ce cu evlavie strigă: Slavă lui Hristos, Celui ce te-a proslăvit! Slavă Celui ce minunat te-a arătat! Slavă Celui ce prin tine lucrează tuturor tămăduiri!

sâmbătă, 7 noiembrie 2009

Despre rugăciune (2)

"Începând rugăciunea, părăseşte-te pe tine însuţi, pe soţie, pe copii, ia-ţi rămas bun de la pământ, străbate cerurile, lasă la o parte toată făptura văzută şi cea nevăzută şi porneşte cu slavoslovia Aceluia care a făcut toate. Şi nu-I cere nici avere, nici putere pământească, nici sănătate trupească, fiindcă Domnul ştie ceea ce trebuie, ci cere-I numai Împărăţia lui Dumnezeu în tine". (Sf. Vasile cel Mare)

joi, 5 noiembrie 2009

Semnul Sfintei Cruci

       "Fă semnul cinstitei cruci la orice trebuinţă, când mănânci, când bei, când te aşezi, când te scoli, când vorbeşti sau când umbli şi nu începe lucrul tău fără semnul crucii: în casă, la drum, ziua şi noaptea, în orice loc sau timp.
        Să nu faci cinstitul semn întru batjocură şi cu păcat, crucea să fie dreaptă şi adevărată. Cele trei degete mari - aşează-le întâi la frunte - care reprezintă cerul, cerem Tatălui din ceruri Înţelepciunea - să sfinţească neputincioasa noastră minte şi s-o izbăvească de gândurile rele; pogorârea la pântece - care reprezintă pământul, ne rugăm Fiului - care S-a pogorât pe pământ pentru mântuirea noastră, să ne scape de lăcomie, de beţii şi de desfrânare; înălţând dreapta către umeri, chemăm pe Duhul Sfânt, care plineşte lucrarea mântuirii şi toate le sfinţeşte, să întărească şi să sfinţească puterile noastre spre săvârşirea faptelor bune, iar când zicem "amin", făgăduim înaintea lui Dumnezeu să ne facem vrednici de semnul crucii (Altarul pe care S-a jertfit Mântuitorul), pentru că vorba "amin" înseamnă "aşa să fie". (Sf. Chiril al Ierusalimului)

Despre Sfânta Cruce

miercuri, 4 noiembrie 2009

Despre păcat (1)

"Nu cele ce se fac după fire sunt păcate, ci cele rele după alegerea cu voia. Nu e păcat a mânca, ci a mânca nemulţumind, fără cuviinţă şi fără înfrânare. Căci eşti dator să ţii trupul în viaţă, însă fără nici un gând rău. Nu e păcat a privi curat, ci a privi cu pizmă, cu mândrie. Nu e păcat neînfrânarea limbii la mulţumire şi rugăciune, dar e păcat la vorbire de rău. E păcat să nu lucreze mâinile milostenie, ci ucideri şi răpiri. Şi aşa fiecare din mădularele noastre păcătuieşte, când din slobodă alegere lucrează cele rele în loc de cele bune, împotriva voii lui Dumnezeu".(Sf. Antonie cel Mare)

marți, 3 noiembrie 2009

Despre icoanele făcătoare de minuni

"Referitor la incoanele făcătoare de minuni, acestea nu conţin putere miraculoasă, ci Domnul voieşte să arate minuni prin ele ori în prezenţa lor: fie pentru trezirea credinţei, fie în virtutea credinţei, manifestată de cineva, fie şi pentru una şi pentru alta în acelaşi timp. Apoi înalta cinstire a acestor icoane urmează în mod firesc, atât pentru faptul că Domnul a voit prin aceste icoane să arate mila Sa, cât şi pentru faptul că oamenii aşteaptă să se învrednicească şi ei de aceeaşi mila înaintea acestor icoane. De ce voieşte Domnul să facă acest lucru? Aceasta este voia Lui cea sfântă. Pe cel orb din naştere nu l-ar fi putut El vindeca cu cuvântul? Dar a făcut tină, i-a uns ochii şi la trimis la izvorul Siloamului. Aşa şi aici. Aşa să judecaţi; să vă încredinţaţi că există icoane făcătoare de minuni. Cum? Prin experienţă. Nu demult, undeva în gubernia Harkov, fiica unui conte a dobândit vindecare de paralizie înaintea unei icoane sau din partea icoanei sale moştenite cu Maica Domnului. Doctorii au hotărât apoi că în această vindecare meseria lor nu şi-a găsit loc. După aceea, credinţa s-a deşteptat - mulţi au început să alerge la sfânta icoană şi mulţi au dobândit vindecare. De asemenea, icoanele făcătoare de minuni le insuflă celor rătăciţi: de ce vă lăsaţi ademeniţi de orice învăţătură? Iată unde sunt stâlpul şi temelia adevărului Meu! Ca şi cu degetul vă arăt calea cea adevărată şi dreaptă. Ţineţi-vă de Biserica în care Eu Îmi arăt puterea şi veţi scăpa de dezastrul la care vă duc cugetările voastre deşarte". (Sf. Teofan Zăvorâtul, "Sfaturi înţelepte")

duminică, 1 noiembrie 2009

Păcatul este un rău săvârşit prin libera voinţă a omului

"Greu lucru este păcatul, iar călcarea de lege este o boală prea cumplită a sufletului. Păcatul nu taie numai nervii sufletului, dar este pricinuitorul focului veşnic. Păcatul este un rău săvârşit prin libera voinţă a omului, odraslă a poftei. Profetul spune lămurit că păcătuim prin propria noastră voinţă: "Eu te-am sădit viţă roditoare, toată adevărată; cum te-ai întors întru amărăciune viţă străină?". Sadul este bun, dar fructul rău. Răul provine din libera voinţă. Săditorul nu are nici o vină. Via însă prin foc se va arde, pentru că a fost sădită spre a aduce rod bun, dar prin libera voinţă a făcut rod rău. "Dumnezeu, după cum spune Ecclesiastul (7, 29), a făcut pe om drept, dar oamenii au născocit multe vicleşuguri". Iar Apostolul spune: "Suntem făptura lui Dumnezeu, zidiţi spre fapte bune". Aşadar, pentru că este bun, Ziditorul ne-a zidit spre fapte bune; zidirea însă prin propria ei voinţă s-a îndreptat spre răutate." (Sf. Chiril al Ierusalimului, "Cateheze")

sâmbătă, 24 octombrie 2009

Omul raţional

"Oamenii se socotesc raţionali însă pe nedrept, căci nu sunt raţionali. Unii au învăţat cuvintele şi cărţile vechilor înţelepţi. Dar raţionali sunt numai aceia care au sufletul raţional, pot să deosebească ce este binele şi ce este răul, se feresc de cele rele şi vătămătoare sufletului şi toată grija o au spre cele bune şi folositoare sufletului; iar acestea le săvârşesc cu multă mulţumire către Dumnezeu. Numai aceştia trebuie să se numească raţionali. Omul cu adevărat raţional are o singură grijă: să asculte de Dumnezeul tuturor şi să-L placă; şi numai la aceasta îşi deprinde sufletul său: cum să-i placă lui Dumnezeu, mulţumindu-i pentru o aşa de mare purtare de grijă şi pentru cârmuirea tuturor, orice soartă ar avea el în viaţă. Pentru că este nepotrivit să mulţumim pentru sănătatea trupului, doctorilor, care ne dau leacuri amare şi neplăcute, iar lui Dumnezeu să nu-I mulţumim pentru cele ce ni se întâmplă cum trebuie, spre folosul nostru şi după purtarea Lui de grijă. Căci în cunoştinţa şi credinţa cea către Dumnezeu stă mântuirea şi desăvârşirea sufletului." (Sf. Antonie cel Mare)

joi, 22 octombrie 2009

Simţurile sufleteşti şi trupeşti

Trebuie să se ştie că omul fiind îndoit, adică constând din suflet şi din trup, îndoite are şi simţurile şi virtuţile acestora. Şi cinci sunt ale sufletului şi cinci ale trupului. Simţurile sufleteşti, pe care întelepţii le numesc şi puteri, sunt acestea: mintea, cugetarea, părerea, închipuirea şi simţirea; iar cele trupeti: vederea, mirosul, auzul, gustul şi pipăitul. Din această pricină îndoite sunt şi virtuţile lor; îndoite şi păcatele. Încît e cu trebuinţă ca tot omul să ştie limpede câte sunt virtutile sufleteşti si câte cele trupeşti; şi care sunt, iarăşi, patimile sufleteşti şi care cele trupeşti. (Sf. Ioan Damaschin, "Cuvânt minunat şi de suflet folositor")

luni, 19 octombrie 2009

Rugăciunea adevărată

"Rugăciunea întotdeauna trebuie să fie înălţarea minţii şi a inimii către Dumnezeu. Când, înălţîndu-se către Dumnezeu, Îl preamărim, Îi mulţumim şi Îl rugăm să ne dăruiască bunuri duhovniceşti, cu conştiinţa şi cu sentimentul măreţiei Lui şi a binefacerilor Lui, şi a milostivirii Lui celei mari, atunci ne rugăm sau ne aflăm în stare de rugăciune. Dacă noi, rostind rugăciuni, nu facem numai să pronunţăm cuvinte, ci avem şi gânduri şi sentimente potrivite, tocmai aceea este rugăciunea adevărată." (Sf. Teofan Zăvorâtul, "Sfaturi Înţelepte")

marți, 13 octombrie 2009

Rugăciunea să vină din inimă!

"Îngrijiţi-vă ca, în timp ce vă rugaţi, rugăciunea să vină din inimă. Rugăciunea este suspinul inimii către Dumnezeu: dacă acesta nu există, nici rugăciunea nu există. Rugăciunea trebuie să se săvârşească cu măsură; nu trebuie să fie lungă, ci mai bine să săvârşiţi una scurtă cu toată atenţia şi simţirea" (Sf. Teofan Zăvorâtul, "Sfaturi înţelepte")

vineri, 9 octombrie 2009

Bună mireasmă



"Tămâie Îţi aducem Ţie, Hristoase Dumnezeul nostru întru miros de bună mireasmă duhovnicească, pe care primind-o întru jertfelnicul Tău cel mai presus de ceruri, trimite-ne nouă harul Preasfântului Tău Duh."

miercuri, 7 octombrie 2009

Depre rugăciune (1)

Rugăciunea este ivirea în inima noastră, unul după altul, a simțămintelor evlavioase către Dumnezeu - simțămintelor defăimării de sine, devotamentului, recunoștinței, slavoslovirii, iertării, căderii cu osărdie înainte Lui, frângerii inimii, supunerii față de voia dumnezeiască. Toată grija noastră trebuie să fie pentru aceea ca în vremea rostirii rugăciunii aceste simțăminte și cele asemenea lor să umple sufletul nostru, așa încât atunci când limba rostește rugăciuni sau urechea le ascultă, iar trupul bate metanii, inima să nu fie pustie, ci în ea să domnescă vreun simțământ care tinde spre Dumnezeu. Când aceste simțăminte există, ceea ce rostim este rugăciune; când nu există, nu este încă rugăciune” (Sf. Teofan Zăvorâtul, ”Știința rugăciunii”)

marți, 6 octombrie 2009

Răbdarea

”Un om oarecare și-a cumpărat o bardă de la un fierar, însă a dorit ca ea să lucească peste tot, asemenea unei lame. Fierarul s-a arătat gata să-i dea luciu, cu o condiție: clientul său să se învoiască să învărtă de roata tocilei. Omul a început să învârtă, iar fierarul apăsa cu toate puterile sale pe suprafața întinsă a bardei de pe tocilă. Aceasta făcea învârtirea foarte obositoare. Din timp în timp, clientul lăsa roata, ca să vadă până unde au ajuns cu lucrul. Dar, spre dezamăgirea sa, constata că înaintau foarte încet. În cele din urmă, sleit de puteri, s-a arătat dispus să-și ia barda așa cum era, fără să o mai facă strălucitoare.
- Mai repede! l-a îndemnat însă fierarul. Continuă să învârți! Puțin câte puțin, o vom face să strălucească. Căci acum e numai pete!”
- E adevărat - a admis cumpărătorul, însă chiar îmi place mai mult cu pete!
Și și-a luat barda și a plecat.
Astfel și mulți creștini, în zilele nostre, izbăvindu-se de greutățile virtuții răbdării, încetează să o mai exerseze și, fără sfială, mărturisesc că ”barda polizată cu pete le place mai mult”” (Arhim. Serafim Alexiev, ”Tâlcuire la Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul”)

luni, 5 octombrie 2009

Trândăvia (1)

”Trândăvia se manifestă atât trupește, cât și duhovnicește. Trândăvia trupească se manifestă prin a irosi această vreme de aur fără a face nimic, în plăceri deșarte, în băutură, jucând table ori cărți, ori în nesăvârșirea unei munci folositoare; iar trândăvia duhovniceasă constă în faptul de a pierde vremea noastră de pocăință cu săvârșirea diferitelor păcate. Dacă lenea trupească ne îndepărtează de unirea cu lucrurile bogăției materiale, lenea duhovnicească conduce de-a dreptul către îmbogățirea în vicii” (Arhimandrit Serafim Alexiev, ”Tâlcuire la Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul”)

duminică, 27 septembrie 2009

Despre smerenie (2)

"Când prin Duhul Sfânt sufletul vede cât de blând şi smerit e Domnul, atunci se smereşte pe sine până la capăt. Şi această smerenie e cu totul deosebită şi nimeni nu o poate descrie. Dacă oamenii ar cunoaşte prin Duhul Sfânt ce fel de Domn avem, s-ar schimba cu toţii: bogaţii ar dispreţui bogăţiile lor, savanţii ştiinţa lor, ocârmuitorii slava şi puterea lor, şi toţi s-ar smeri şi ar trăi în mare pace şi iubire, şi mare bucurie ar fi pe pământ" (Cuviosul Siluan Athonitul, "Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei").

joi, 30 iulie 2009

Despre Preoție (1)

"Preoția se săvârșește pe pământ, dar are rânduiala cetelor cerești. Și pe foarte bună dreptate, că slujba aceasta n-a rânduit-o un om sau un înger sau un arhanghel sau altă putere creată de Dumnezeu, ci Însuși Mângâietorul. Sfântul Duh a rânduit ca preoții, încă de pe când sunt în trup, să aducă lui Dumnezeu aceeași slujbă pe care o aduc îngerii în ceruri. Pentru aceea preotul trebuie să fie atât de curat, ca și cum ar sta chiar în cer, printre puterile îngerești" (Sfântul Ioan Gură de Aur, "Despre Preoție")

marți, 28 iulie 2009

Fugiți de păcat!

"Unirea cu Dumnezeu este ţelul de căpetenie al vieţii noastre, iar păcatul se opune acestuia, la modul absolut. De aceea, fugiţi de păcat ca de cel mai cumplit vrăjmaş, ca de cel ce ucide sufletul, pentru că o viaţă fără Dumnezeu înseamnă moarte. Să ne pătrundem de menirea noastră, să ţinem minte mereu că obştescul nostru stăpân ne cheamă să ne unim cu El" (Sfântul Ioan de Kronstadt)

marți, 21 iulie 2009

Răspunsul ortodox la afirmaţia Vaticanului că există extratereştrii

"Pe la Vatican bantuie muulti extraterestrii ...

Motto: Daca ar fi existat, fiintele superioare extraterestre ar fi trebuit sa vina pe pamant sa ne invete pasnic mantuirea (dobandirea vietii vesnice) ca sa economisim si Jertfa dureroasa a Fiului lui Dumnezeu si jertfele noastre...

In ultima vreme, catolicii, saracii de ei, continuandu-si ratacirea de peste 1000 de ani, vor sa ”evanghelizeze” nu numai cele mai indepartate plaiuri ale lumii acesteia reale, ci si altele,cu mult mai indepartate, din irealitate. Adica au terminat treaba cu oamenii terestrii, acum isi dau cu presupusul despre extraterestrii, vrand chiar sa dialogheze cu ei si cheltuind imense sume de bani ca sa-i agate cumva de prin spatiu. Eu cred, insa, ca mai intai extraterestrii insisi au inceput sa dialogheze cu catolicii si sa-i invete, sa le inspire adica, mai la aratare, mai in ascuns, drumul catre lumea lor... Caci cu fiecare erezie, cu fiecare minciuna, cu fiecare inventie dogmatica si practica, catolici s-au adancit in explorarea lumii ireale si intunecate a extraterestrilor. Si uite-asa, catolicii s-au ratacit progresiv de la Calea Adevarului si a Vietii, au iesit din Biserica lui Hristos, au lepadat Duhul Adevarului, Duhul Lui Hristos, pentru a se umple de duhul minciunii, duhul diavolului si al extraterestrilor lui...
Dar, ca si evolutionismul care ar fi mai mult decat o ipoteza chiar si pentru ereticii catolici (deci moartea ar exista inaintea omului, si deci n-ar mai fi urmarea pacatului stramosesc), teoria existentei extraterestrilor reprezinta pentru toti cei fascinati de basme chiar si SF inca o pista falsa pe care-si pierd mintea si energia, dispretuind Dragostea sincera a lui Dumnezeu si Adevarul deplin descoperit de El pentru binele nostru vesnic. Promovarea oricaror conceptii din care lipsesc Iisus Hristos si continutul descoperirii Sale reale arata razvratirea omului fata de Dumnezeu, razvratire inceputa candva in rai cu Adam si Eva. Insa experienta razvratirii fata de Dumnezeu e mortala. Iar diavolul - tatal minciunii, incepatorul vicleniei si al hulei, urzitorul rautatilor si al fanteziilor - e cel dintai ucigas de oameni. Fenomenul uciderii spirituale treptate la care e supus omul prin nestiinta, lenevie, prostie, patimi degradante, idei strambe, conceptii gresite despre Dumnezeu, lume, om si mantuire, superstitii, ocultism, satanism declarat, e mai vizibil azi ca oricand. Iar framantarile legate de viata pe alte planete, de cum era lumea acum 15 miliarde de ani, de oameni rapiti de OZNuri (de ce ar trebui oamenii rapiti de fiinte superioare?), de echivalenta religiilor, de personificarea animalelor, a monstrilor si a robotilor si altele asemenea nu sunt decat false probleme (diversiuni) in care diavolul ne arunca spre a ne tulbura si a ne devia de la scopul vietii noastre: dobandirea vietii vesnice si experierea (trairea) indumnezeirii prin Iisus Hristos - Calea, Adevarul si Viata. Insa Jertfa lui Hristos a fost cel mai serios si mai dureros eveniment din istorie, incat nu-l putem ignora sau acoperi cu basme si plasmuiri ireale.
Cat despre Sfintii Ingeri care-L slujesc pe Iisus Hristos si care-i ajuta pe oameni spre mantuire, ei nu sunt nici extraterestrii, nici mediumi, nici alte aratari manifestate in plan material, ci sunt fiinte pur spirituale ascultatoare de Dumnezeu, trimise de Dumnezeu sa ne indrume pe calea mantuirii. Ei nu sunt la discretia noastra prin formule si practici de magie, asa, ca niste papusi care ne fac noua toate ifosele... Dar aplecarea omului contemporan spre "semne si minuni paranormale" si chiar spre idolatria fapturilor ireale extraterestre (ritualuri, filme, reviste, discutii) arata foarte clar ca suntem "in vremurile cele de apoi, [cand] unii se vor departa de la credinta, luand aminte la duhurile cele inselatoare si la invataturile demonilor" (I Timotei 4, 1) si "nu vor mai suferi invatatura sanatoasa, ci - dornici sa-si desfateze auzul - isi vor gramadi invatatori dupa poftele lor, si isi vor intoarce auzul de la adevar si se vor abate catre basme" (II Timotei 4, 3-4). Atentie mare, fratilor! Extraterestrii ca vietuitori pe alte planete nu exista. Exista insa demoni care, prin tot felul de invataturi si naluciri, ispitesc oamenii ca sa-i rupa de realitatea creata de Dumnezeu si sa-i arunce in iluzii de tot felul. Exista si oameni inselati (jurnalisti de scandal, scriitori, ”savanti”, cercuri oculte, trusturi media chiar) care incearca sa manipuleze lumea prin variate dezinformari. De aceea, omul trebuie sa-si scuture mintea de toate fumigenele diavolesti, de toate fantasmele si parerile gresite ale nestiintei si ale patimilor prin pocainta pentru a-L putea cunoaste (vedea) real pe Dumnezeu si lumea reala facuta de Dumnezeu si in care omul se poate mantui. Nimeni nu se mantuieste in afara lumii reale, ci in interiorul ei si al Bisericii – cea mai inalta realitate a acestei lumi in care e prezent Dumnezeu prin Duhul Sau Sfant si Iubitor! Dumnezeu nu ne-ar fi ascuns existenta altor fiinte inteligente care ar fi fost create de El si care L-ar fi preamarit in universul acesta imens. Dumnezeu nu are secrete, nici temeri fata de noi, pe care noi sa le iscodim printr-o atitudine curioasa si neincrezatoare...
Pentru a lamuri definitiv falsa problema a existentei altor fapturi inteligente in univers aducem marturia Domnului Hristos Insusi din Sfanta Evanghelie dupa Matei: ”Cand va veni Fiul Omului intru slava Sa, si toti sfintii ingeri cu El, atunci va sedea pe tronul slavei Sale. Si se vor aduna inaintea Lui toate neamurile si-i va desparti pe unii de altii, precum desparte pastorul oile de capre. Si va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stanga. Atunci va zice Imparatul celor de-a dreapta Lui: Veniti, binecuvantatii Tatalui Meu, mostenitii imparatia cea pregatita voua de la intemeierea lumii. [...] Atunci va zice si celor de-a stanga: Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic, care este gatit diavolului si ingerilor lui.” (Matei 25, 31-41). Deci Mantuitorul Iisus Hristos ne arata ca in Imparatia Sa vor fi Sfintii Ingerii si Sfintii cei bineplacuti lui Dumnezeu, iar in iadul vesnic vor fi diavolii si oamenii nepocaiti. Alti vietuitori, extraterestrii, nu apar deloc in planul lui Dumnezeu in vesnicie.
Daca Fiul si Cuvantul vesnic al lui Dumnezeu, Mantuitorul Hristos, ne-a lasat in Biserica Sa (Unica, Universala si Sfanta, Ortodoxa) Duhul Adevarului Care ne calauzeste la tot Adevarul si daca nici Adevarul - Hristos, nici Sfintii Apostoli, nici Sfintii Parinti nu au dezvoltat niciodata subiectul extraterestrilor, ba inca l-au combatut ca fiind o fabulatie nevrednica de atentie, inseamna ca trebuie respins orice demers iscoditor in lumea iluziilor dracesti de felul acesta.
Fratilor, timpul vietii noastre e prea scurt si prea valoros ca sa-l pierdem in cautari inutile, in explorarea a tot felul de fundaturi ideatice labirintice. Noi trebuie sa fructificam timpul impodobindu-l prin cunoasterea lui Dumnezeu, prin rugaciune, prin pocainta si iubire in Biserica Dreptmaritoare a lui Hristos. Doar purtandu-L astfel pe Mantuitorul nostru Iisus Hristos in gandurile, in vietile si in faptele noastre, pregustam inca din aceasta viata terestra Viata vesnica dumnezeiasca si nadajduim a dobandi deplin bucuria si cunoasterea lui Dumnezeu si a lumii frumoase facute de El pentru oameni si conduse neincetat de El prin Hristos in Duhul Sfant. Pentru ca despre Iisus Hristos ca tinta a iubirii si a cunoasterii noastre ne indeamna Insusi Dumnezeu-Tatal prin cele mai cuprinzatoare cuvinte auzite vreodata de oameni: "Acesta este Fiul Meu Cel iubit, in Care am binevoit; pe Acesta ascultati-L" (Matei 17, 5). Iar despre plinatatea si eternitatea unirii noastre cu Dumnezeu ne vorbeste Insusi Fiul cand I Se roaga Tatalui, marturisind ca "aceasta este viata vesnica: Sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat, si pe Iisus Hristos pe Care Tu L-ai trimis" (Ioan 17, 3). In aceasta iubire, cunoastere si ascultare de Dumnezeu sa ramanem si noi in veci."

Egumenul Manastirii Antim – Pr. Mihail Stanciu (răspuns dat în luna mai a anului 2008)

vineri, 10 iulie 2009

Viaţa inimii este dragostea

"Viaţa inimii este dragostea, iar moarte a inimii sunt înrăirea şi vrăjmăşia împotriva fraţilor. Domnul pentru aceea ne ţine pe pământ, ca să ne pătrundem inimile noastre întru totul de dragostea către Dumnezeu şi către apropele. Aceasta aşteaptă El de la fiecare dintre noi. Acesta este scopul existenţei lumii" (Sf. Ioan de Kronstadt)

luni, 6 iulie 2009

Despre invidie (2)

"Ce poate fi mai pierzător decât această boală? Este distrugerea vieţii, ruină a firii, vrăjmaşă a darurilor dumnezeieşti, împotrivire faţă de Dumnezeu. Cine l-a pornit pe demon, începătorul răutăţii, la război împotriva oamenilor? Oare nu invidia? Prin invidie demonul s-a arătat pe faţă luptător împotriva lui Dumnezeu; s-a mâniat pe Dumnezeu din pricina marilor lui daruri date de Dumnezeu omului; şi, pentru că nu a putut să se răzbune pe Dumnezeu, s-a răzbunat pe om. Şi Cain, cel dintâi ucenic al diavolului, s-a purtat la fel. Diavolul l-a învăţat şi invidia şi uciderea, surori una cu alta întru nelegiuire. Cain a văzut cinstea dată de Dumnezeu fratelui său şi s-a aprins de gelozie; a omorât pe cel cinstit de Dumnezeu, spre a lovi spre Cel ce l-a cinstit. Pentru că nu putea să lupte cu Dumnezeu, a schimbat lupta împotriva lui Dumnezeu în ucidere de frate. Fraţilor, să fugim de această patimă, deoarece ea ne învaţă să luptăm împotriva lui Dumnezeu, dă naştere la uciderea de oameni, produce tulburare în natură, nu ţine seamă de cele mai strânse legături de rudenie." (Sf. Vasile cel Mare)

joi, 2 iulie 2009

Troparul şi acatistul Sfântului Ştefan cel Mare





Apărător neînfricat al credintei si patriei străbune, mare ctitor de lăcasuri sfinte, Stefane Voievod, roagă pe Hristos Dumnezeu, să ne izbăvească din nevoi si din necazuri.



Acatistul îl puteţi descărca de aici: http://www.stefancelmare.info/acatist.php

marți, 30 iunie 2009

Mănăstirea Cheia (Prahova) - foto 1



Despre răbdare (2)

"Răbdarea este virtutea care, în orice restrişte, necaz şi suferinţă s-ar întâmpla, se încredinţează voii lui Dumnezeu, voind mai degrabă a pătimi orice, decât a păcătui înaintea lui Dumnezeu. Răbdarea este virtutea care întăreşte inima în nevoinţa crucii, păzind-o de nemulţumire şi cârtire şi învăţănd-o să se încredinţeze întru toate voii lui Dumnezeu; nu este altceva decât credinţa însăşi, care se luptă împotriva iubirii de sine a trupului şi îl supune făcându-l să asculte de voia lui Dumnezeu." (Sf. Tihon din Zadonsk)

joi, 11 iunie 2009

Despre invidie (1)

"Bun este Dumnezeu şi dătător de bunătăţi celor vrednici; rău este diavolul şi făcător a tot felul de răutăţi. După cum lipsa de invidie este o urmare a bunătăţii, tot aşa invidia este o urmare a răutăţii diavolului. Să ne păzim fraţilor de patima invidiei, ca nu cumva să ajungem părtaşi faptelor celui potrivnic şi să fim osândiţi o dată cu el. Nu se naşte în sufletele oamenilor o patimă mai pierzătoare decât invidia; supără foarte puţin pe cei din jur, dar pricinuieşte în primul rând un rău personal celui stăpânit de această pornire nestăpânită. După cum rugina mănâncă fierul, tot aşa şi invidia roade sufletul invidiosului" (Sf. Vasile cel Mare).

marți, 26 mai 2009

Căutați frumusețea sufletului

”Nu căuta la frumusețea chipului, ci la aceea a sufletului omului; nu lua în seamă haina (trupul este o haină vremelnică), ci vezi ce anume îmbracă ea; nu te lăsa sedus de o casă arătoasă, ci află mai întâi cine stă în ea și ce fel de om este. Altmiteri vei batjocori chipul lui Dumnezeu, îl vei înjosi pe Împărat, ploconindu-te în fața robului Său, nedându-I Împăratului nici cea mai mică parte din cinstea ce i se cuvine. Așijderea, nu sta să admiri cât de frumos e tipărită cartea, ci caută să-i descoperi spiritul; căci altminteri înjosești duhul și înați trupul, fiindcă litera tipărită e trupul, iar cuprinsul cărții, duhul. Nu te lăsa vrăjit de armonia sunetelor scoase de instrumente și de voci omenești, ci caută să descoperi efectul acestora asupra sufletului sau, cu alte cuvinte, care este spiritul lor. Dacă acea muzică îți aduce în suflet o stare de liniște, de înțelepciune, de sfințenie, ascult-o, nutrește-ți sufletul cu ea. Iar dacă prin ea îți pătrund în suflet patimi, nu o mai asculta, ține-te deoparte de trupul și de spiritul acelei muzici” (Sf. Ioan de Kronstadt)

vineri, 22 mai 2009

"Ia aminte de tine însuţi!"

"Fiecare animal are, prin fire, de la Dumnezeu, Creatorul lumii, instinctul conservării fiinţei sale. De cercetezi temeinic totul, vei vedea că cele mai multe animale se feresc instictiv de tot ce la vatămă şi, iarăşi, printr-o pornire naturală, se îndreaptă să mănânce numai ce le este de folos. Nouă, însă, Dumnezeu, învăţătorul nostru, ne-a dat această mare poruncă: să facem cu ajutorul raţiunii ceea ce animalele fac instinctiv, pe acelea noi să le facem cu luare aminte şi cu o continuă supraveghere a gândurilor, ca să putem păzi cu stăşnicie darurile date nouă de Dumnezeu: să fugim de păcat, după cum animalele fug de ierburile otrăvitoare, să urmărim dreptatea, după cum ele caută iarba cea hrănitoare. "Ia aminte de tine însuţi", ca să poţi deosebi ce-i vătămător de ce-i mântuitor" (Sf. Vasile cel Mare)

joi, 21 mai 2009

Troparul si condacul Sfinților Împărați Constantin și Elena



"Chipul Crucii Tale pe cer vazandu-l si ca Pavel chemarea nu de la oameni luand, cel intre imparati Apostolul Tau, Doamne, imparateasca cetate in mainile Tale o a pus, pe care pazeste-o totdeauna in pace, pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu, unule iubitorule de oameni."


"Constantin astazi, cu maica sa Elena, Crucea au aratat lemnul cel preacinstit, care este rusinea iudeilor si arma credinciosilor asupra celui potrivnic; ca pentru noi s-a aratat semn mare si in razboaie infricosator."

luni, 27 aprilie 2009

Despre pocăinţă (2)

"Arată, dar, doctorului rana ta ca să te poţi tămădui! Chiar de nu I-o vei fi arătat, El a cunoscut-o, dar voieşte de la tine să audă glasul tău. Şterge cu lacrimi rănile tale! Şi femeia din Evanghelie tot aşa a şters păcatul şi mirosul greu al păcatului ei, tot aşa şi-a spălat greşeala, atunci când a spălat cu lacrimi picioarele lui Iisus (Luca 7, 38)" (Sf. Ambrozie Cel Mare)

joi, 23 aprilie 2009

Troparul Sf. Mare Mucenic Gheorghe


“Ca un apărător al celor robiţi şi celor săraci ocrotitor, celor bolnavi doctor, împăraţilor ajutător, Purtătorule de biruinţă, Mare Mucenice Gheorghe, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.”

vineri, 10 aprilie 2009

Păcatul îl mânie pe Dumnezeu

”Atunci când vă simțiți ispitit de păcat, gândiți-vă îndată că păcatul îl mânie pe Domnul, Care urăște fărădelegea. ”Că Tu ești Dumnezeu, Care nu voiești fărădelegea” (Psalmul 5, 4). Ca să înțelegeți mai bine aceasta, închipuiți-vă un tată drept, sever, care își iubește familia, care caută prin toate mijloacele să-și crească copii cinstiți și cu deprinderi alese și care dorește să le răsplătească buna purtare cu bogățiile sale cele mai mari, pregătite anume pentru ei cu imense strădanii, și care, cu toate acestea, își dă seama, cu o nemărginită amărăciune, că copiii nu răspund iubirii tatălui lor cu propria lor iubire, nu iau în seamă moștenirea pe care le-a pregătit-o tatăl cu atâta dragoste, trăiesc în desfrânare, se îndreaptă orbește spre pieire. Căci fiecare păcat înseamnă - luați aminte - moarte pentru suflet (Iacov 1,5), fiindcă ucide sufletul, ne face robi diavolului, ucigași de oameni și, cu cât stăruim mai mult în păcat, cu atât mai grea ne este întoarcerea la calea cea bună, cu atât mai sigură pieirea. Feriți-vă, din toată inima, de tot păcatul.” (Sf. Ioan de Kronstadt)

duminică, 5 aprilie 2009

Despre pocăinţă (1)

"Dacă înălţimea desăvârşită a faptelor bune este aceea care rîvneşte la sporirea celor mai mulţi, atunci dreapta măsură este poate cea mai frumoasă dintre toate, ca una ce nici pe cei pe care i-a osândit nu-i vatămă, ci adesea îi face vrednici de dezlegare. Încă ea singură a sporit Biserica câştigată cu Sângele Domnului (Fapte 20,28), ea este următoarea bunătăţii cereşti şi a obşteştii mântuiri. Ea călăuzeşte spre limanul mântuirii, pe cât poate ajunge la urechile oamenilor, fără ca gândul să dea înapoi şi sufletele să se spăimânteze".(Sf. Ambrozie cel Mare)

luni, 30 martie 2009

Despre dragostea de aproapele (1)

"Cel ce-şi iubeşte aproapele fără făţărnicie, acela este adevăratul ucenic al lui Hristos, precum El Însuşi mărturiseşte: "Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ai Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii" (In. 13, 35). Adevărat creştin este cel ce poartă fără făţărnicie numele lui Hristos, cel ce-şi iubeşte aproapele. O, ce mare vrednicie este a fi creştin adevărat!"

joi, 26 martie 2009

Țelul vieții

”Țelul vieții nu este bunul trai pământesc, ci fericirea după moarte în viața cealaltă. Cine își duce crucea, acela merge pe calea sigură către fericire. Într-acolo să vă mutați dorința și nădejdea și spre dobândirea bunului trai de acolo să întreptați toate gândurile și grijile voastre...Țelul vieții noastre constă nu în a trăi fericiți pe pământ, ci, fie că suntem fericiți, fie că suntem nefericiți, și unii și alții să ne pregătim cu vrednicie pentru dobândirea fericirii celei veșnice în cealaltă viață...Țelul omului nu se află pe pământ, ci în viața cealaltă. Dacă ar fi pe pământ, noi nu am muri, dar de vreme ce murim, înseamnă că adevărata noastră viață nu este pe pământ. Viața pământească este numai pregătirea pentru viața cealaltă” (Sf. Teofan Zăvorâtul)

marți, 24 martie 2009

Despre răbdare (1)

"Viaţa omenească este plină, de la început şi până la sfârşit, de felurite nevoi: ne naştem plângând, trăim în necazuri şi în lacrimi, ne sfârşim viaţa cu suspinare şi cu temere. Şi chiar dacă mulţi trăiesc în bunăstare, aceasta este amestecată cu amărăciunea restriştii. Împotriva oricărui necaz avem o doctorie minunată: răbdarea" (Sf. Tihon din Zadonsk)

luni, 23 martie 2009

Mănăstirea Zamfira (Prahova) - foto 1



Despre smerenie (1)

”De câtă trufie este otrăvită inima omenească, fiecare poate vedea mai bine la ceilalți decât la sine însuși, căci mai lesne cunoaștem lipsurile aproapelui decât pe ale noastre, și ochii ni-i întoarcem mai lesne spre păcate străine decât spre ale noastre. Însă ceea ce vede omul la aproapele său are și el înăuntru...Rădăcina gândurilor nefolositoare este trufia vieții; dar cine va începe, prin harul lui Dumnezeu, să se îndepărteze de acest rău aducător de moarte, lepădând zidirea și căutându-L pe Ziditor, acela va fi întâmpinat de un alt rău, decât care nu este altul mai mare: trufia duhovnicească și cugetarea semeață a fariseului. Doctoria împotriva acestei boli atotpierzătoare ne-o arată Fiul lui Dumnezeu în smerenia Sa, poruncind să învățăm de la El: ”Învățați de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima””. (Sf. Tihon din Zadonsk)