joi, 28 aprilie 2011

Avva Antonie (1)

"Era cineva, ce vâna prin pustie dobitoace sălbatice şi a văzut pe avva Antonie glumind cu fraţii şi s-a smintit. Iar bătrânul vrând să-l încredinţeze pe el, că trebuie câte puţin să se pogoare fraţilor, i-a zis lui: pune săgeata în arcul tău şi întinde. Şi a făcut aşa. Şi a zis lui: întinde iarăşi. Şi a întins. Şi iarăşi a zis lui: întinde. Şi a zis lui vănătorul: de îl voi întinde peste măsură, se frânge arcul. Zis-a lui bătrânul: aşa şi la lucrul lui Dumnezeu, dacă peste măsură vom întinde cu fraţii degrabă se rup. Deci trebuie câte puţin şi câteodată a ne pogorî fraţilor. Acestea auzind vânătorul, s-a umilit. Şi mult folosindu-se de la bătrânul s-a dus. Şi fraţii întărindu-se, au mers la locul lor." (Pateric)

miercuri, 16 martie 2011

O spovedanie incompletă

"Odată doi tineri urcau spre Biserica Sfintei Înălţări a Mântuitorului, să se spovedească părintelui Ieronim Simonopetritul. În timp ce mergeau ei aşa, au început să judece pe un cunoscut de-al lor. Socotind că nu era un păcat prea mare, au căzut de acord să nu-i vorbească părintelui Ieronim despre această întâmplare. Însă, după ce s-au spovedit amândoi, părintele i-a întrebat:
- Mai aveţi ceva de mărturisit?
- Nu, i-au răspuns ei.
- Atunci să citim ceva, le-a spus părintele.
Şi începu să citească... La un moment dat s-a oprit din citit şi i-a întrebat dacă nu cumva şi-au adus aminte ceva ce-ar fi trebuit mărturisit. Ei l-au încredinţat din nou că n-au nimic de spus, aşa că părintele a citit în continuare, textul ales fiind despre judecarea aproapelui - un text scris de Sf'. Ioan Gură de Aur. Văzând că prietenii se pregăteau să plece i-a întrebat:
- Când veneaţi încoace, pe drum, ce vorbeaţi?
Atunci tinerii, cuprinşi de remuşcări pentru vina de a nu se fi spovedit pe deplin, au rămas muţi. Înţelegându-şi greaşeala, şi-au spovedit păcatul." (Pateric)

miercuri, 26 ianuarie 2011

Spovedania

"Spovedania este o înfăţişare, de bunăvoie, prin viu grai, a faptelor rele, ca şi a vorbelor şi a gândurilor. Mărturisirea trebuie să fie smerită, învinuindu-se pe sine, este dreaptă, fără ruşinare, hotărâtă, şi se face către un duhovnic legiuit". (Sf. Nicodim Aghioritul)