duminică, 27 iunie 2010

Duminica a 5-a după Rusalii (vindecarea celor 2 demonizaţi din ţinutul Gadara) (Mt. 8, 28-34; Mt. 9, 1)

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Iubiţi credincioşi, 
În duminica a 5-a după Rusalii, ne este zugrăvită pericopa evanghelică de la Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei, în care Iisus vindecă doi demonizaţi din ţinutul Gadara, ţinut situat pe un munte la est de Râul Iordan şi la 10 km sud-est de Marea Galileii.
Şi trecând El dincolo, în ţinutul Gadarenilor, L-au întâmpinat doi demonizaţi, care ieşeau din morminte, foarte cumpliţi, încât nimeni nu putea să treacă pe calea aceea. 
Şi iată, au început să strige şi să zică: Ce ai Tu cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti? 
Departe de ei era o turmă mare de porci, păscând. 
Iar demonii Îl rugau, zicând: Dacă ne scoţi afară, trimite-ne în turma de porci. 
Şi El le-a zis: Duceţi-vă. Iar ei, ieşind, s-au dus în turma de porci. Şi iată, toată turma s-a aruncat de pe ţărm în mare şi a pierit în apă. 
Iar păzitorii au fugit şi, ducându-se în cetate, au spus toate cele întâmplate cu demonizaţii. 
Şi iată toată cetatea a ieşit în întâmpinarea lui Iisus şi, văzându-L, L-au rugat să treacă din hotarele lor.
Intrând în corabie, Iisus a trecut şi a venit în cetatea Sa. (Matei 8, 28-34; 9, 1)
Impactul emoţional de la începutul relatării este foarte mare deoarece cei doi demonizaţi ne sunt prezenţaţi ca nişte oameni foarte cumpliţi, care ieşeau din morminte nelăsând pe nimeni să treacă pe calea aceea.
Punând stăpânire pe aceşti oameni, satana vrea să-i facă primejdioşi pentru semenii lor, să-i facă incapabili să trăiască în comunitate. Diavolul îi îndepărtează pe oamenii pe care îi stăpâneşte, atât de Dumnezeu cât şi de semenii lor. Prin intermediul patimilor, diavolul conduce sufletele lor, cei doi devenind sclavi ai propriilor păcate. Cei doi devin sălaş diavolilor, Dumnezeu fiind absent din sufletele lor. Din aceasta deducem că răul este înfăţişat ca o lipsă a binelui, răul nu are fiinţă. Aşa cum întunericul este o lipsă a luminii şi frigul este o lipsă a căldurii, la fel şi răul este o lipsă a binelui. Când se apropie Binele Suprem, Mântuitorul Hristos, de cei doi demonizaţi, răul din sufletele lor se împrăştie ca fumul.
Cei doi îl întâmpină pe Mântuitorul Iisus Hristos strigând: Ce ai Tu cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu?
Din această întrebare adresată Mântuitorului, deducem faptul că diavolul, care stăpânea sufletele celor doi, este deranjat de prezenţa lui Hristos şi totodată recunoaşte în persoana lui Hristos, dumnezeirea. Iată fraţilor că spre surprinderea noastră chiar şi diavolul crede şi se cutremură. Diavolul crede în existenţa lui Dumnezeu, dar unii oameni nu cred, se declară atei, fiind nebuni după cum spune psalmistul David: “Zis-a cel nebun întru inima sa: Nu este Dumnezeu” (Ps 13,1; 52,1). Diavolul crede în existenţa lui Dumnezeu pentru că ştie de unde a fost alungat şi ştie puterea infinită a lui Dumnezeu, care a adus toate de la nefiinţă la fiinţă. Sunt oameni care nu cred în existenţa lui Dumnezeu, dar sunt alţi oameni care nu cred în existenţa diavolului. Iubiţi credincioşi aceasta esta cea mai mare viclenie a diavolului, să-l facă pe om să creadă că diavolul nu există. Astfel, satana poate lucra în voie. Îl poate ispiti pe om, care căzând în păcat devine cu timpul rob al păcatului, devine pătimaş, şi se depărtează de Dumnezeu.
În dialogul început cu Mântuitorul, diavolul continuă cu încă o întrebare sugestivă: Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti? Iată că diavolul ştie că Mântuitorul urmează să vină la sfârşitul lumii ca să dea fiecăruia răsplata pentru faptele sale şi se cutremură de Judecata Mântuitorului. Diavolul este mai treaz decât unii oameni, care cuprinşi de patimi nu vor să se întoarcă la Dumnezeu, dar nici nu pun mare preţ pe Judecata de Apoi şi pe răsplata pe care o vor primi pentru faptele lor. Aceşti oameni nu se tem de cuvintele lui Hristos: Duceţi-vă de la Mine blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui” (Matei 25,41).
Pentru diavol prezenţa lui Hristos este echivalentă cu chinul, deoarece nu are nici o putere asupra lui Dumnezeu; mai mult decât atât, toate vicleniile diavolului sunt îngăduite de Dumnezeu. De fapt divolul nu are putere nici asupra omului, în acest sens Sf. Ioan Gură de Aur spunând că acesta are atâta putere cât îi oferă omul, diavolul fiind închipuit ca un câine care este în lanţ şi are o rază de acţiune limitată. Astfel el poate vătăma pe cineva doar dacă se apropie prea mult de el, cu alte cuvinte dacă omul răspunde afirmativ la ispitele diavolului.
Sfântul Evanghelist Matei arată în continuare supunerea necondiţionată a diavolului faţă de Mântuitorul Iisus Hristos: Iar demonii Îl rugau, zicând: Dacă ne scoţi afară, trimite-ne în turma de porci. Prin această rugăminte diavolul dovedeşte încă o dată viclenia sa nemărginită, deoarece doreşte ca în schimbul celor două suflete omeneşti pe care le stăpânea să obţină puterea asupra unei turme de porci aflată în apropiere, cu scopul să o piardă pe aceasta aruncând-o în mare. În atotştiinţa Sa, Mântuitorul Hristos, ştiind intenţia vrăjmaşului, dar ştiind şi afacerile nu tocmai curate ale gadarenilor, le îndeplineşte rugămintea spunându-le: Duceţi-vă. Această decizie avea să-I aducă lui Hristos izgonirea din acele ţinuturi de către locuitorii cetăţii Gadara, care prin pierderea porcilor îşi pierdeau avuţia, pentru că ei aveau ca îndeletnicire comerţul cu porci. Iubiţi credincioşi avem prezentată tipologia omului iubitor de avuţie care nu-l preţuieşte pe aproapele, dar nici pe Dumnezeu. Locuitorii Gadarei în loc să se bucure pentru că doi semeni de-ai lor, care erau munciţi rău de diavoli, au primit vindecare de la Hristos, ei sunt supăraţi deoarece şi-au pierdut averea. Să ne uităm cu atenţie şi la păzitorii porcilor, care au şi ei corespondent în lumea contemporană: sunt asemenea oamenilor care îi văd pe semenii lor că au renunţat la unele patimi şi s-au întors spre Dumnezeu, şi în loc să se bucure sau să facă şi ei la fel, ei încep să vorbească în batjocură spunând altora că cei care s-au îndreptat s-au pocăit. Imaginaţi-vă ce suflete bolnave şi chinuite au aceşti oameni.
Să fim atenţi iubiţi credincioşi pentru că viclenia diavolului este fără margini, deoarece el ne înfăţişează păcatul ca pe ceva nevinovat; nu ne arată consecinţele păcatului, mai mult decât atât ni-l arată ca pe ceva folositor. Aşa a ispitit-o şi pe Eva şi consecinţele le ştim cu toţii:  "Eva s-a înşelat cu rodul oprit, şi iată că întreaga omenire a căzut în înşelarea vieţii, de toate s-a împătimit omul, şi Dumnezeu a devenit uitat în inimi, depărtat, dispreţuit şi hulit. Dumnezeu S-a îndepărtat din inimile omeneşti şi nu împărăţeşte în ele, fiindcă în ele împărtăşeşte duhul viclean a toată înşelarea şi înstrăinarea de Ziditor - satana; omul s-a făcut atelier al diavolului care clădeşte în el toată înşelăciunea, tot răul. Hristos Răscumpărătorul a venit pe pământ tocmai pentru a smulge pe om din această înşelare pierzătoare şi a reaşeza în el chipul lui Dumnezeu şi asemănarea lui Dumnezeu şi a-l face făptură nouă şi a-l uni iarăşi cu Dumnezeu." (Sf. Ioan de Kronstadt, Spicul viu).
Mântuitorul Hristos, prin jertfa Sa, ne-a unit iarăşi cu Dumnezeu, iar noi în prezent ne putem uni cu Hristos prin Sfintele Taine, prin intermediul cărora primim harul cel dumnezeiesc, deoarece tainele lui Hristos sădesc în sufletele luminate dragostea cea adevărată. Dintre cele 7 taine (Botezul, Mirungerea, Euharistia, Maslul, Cununia, Hirotonia, Spovedania), desăvârşirea tuturor celorlalte este Sfânta Euharistie. Sfântul Nicolae Cabasila, în cartea sa “Despre viaţa în Hristos” afirmă: “Numai Împărtăşania poate aduce iarăşi la viaţă pe cei ce au murit din cauza păcatelor. Fiindcă omul căzut nu se poate ridica prin puteri omeneşti, după cum nici răutatea omenească nu se poate ispăşi prin vrednicie omenească.
Prin primirea cu vrednicie a Sfintei Împărtăşanii “Însuşi Domnul Iisus Hristos ne umple sufletul şi opreşte săgeţile viclene care sunt aruncate din afară asupra noastră, adăpostindu-ne de orice atac ar veni, pentru că El este scăparea noastră.” (Sf. Nicolae Cabasila)
Iată iubiţi credincioşi ce armă puternică avem împotriva diavolilor, avem chiar Trupul şi Sângele Mântuitorului care vindecă atât sufletul cât şi trupul. La fiecare Sfântă Liturghie îl avem prezent pe Hristos în mod real, care se împărtăşeşte celor vrednici, care vin să-L primească cu inimă curată.
Pentru a primi cu vrednicie Sfânta Împărtăşanie, creştinul trebuie să se înnarmeze şi cu alte arme împotriva vrăjmaşului, iar acestea sunt: Sfânta Spovedanie, postul şi rugăciunea. Prin post şi rugăciune creştinul trebuie să se apropie de scaunul de spovedanie şi să-şi mărturisească în faţa preotului cu inimă frântă şi smerită păcatele, acesta având puterea dată de Hristos de a lega sau dezlega păcatele, urmând îndemnul Mântuitorului: “Adevărat grăiesc vouă: Oricâte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi în cer, şi oricâte veţi dezlega pe pământ, vor fi dezlegate şi în cer.” (Matei 18, 18).
Împotriva diavolului avem încă două arme preţioase: Sfânta Cruce: „Doamne, armă împotriva diavolului, Crucea Ta o ai dat nouă“ şi smerenia: " cea mai puternica armă împotriva curselor diavoleşti este smerenia. Aşa cum cea mai vicleana armă a diavolului împotriva noastră este mândria” (Sf. Antonie cel Mare). Smerenia este singura virtute care nu poate să fie alterată de ispita diavolească, deoarece este plină de har dumnezeisc, iar Mântuitorul ne spune: "Învăţaţi-vă de la Mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihna sufletelor voastre" (Matei 11, 29)
Iubiţi credincioşi, să ascutăm îndemnul Sf. Apostol Pavel care în epistola către Efeseni spune: “Îmbrăcaţi-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului.” (Ef. 6, 11).
Aşadar nu staţi nepăsători în faţa ispitelor diavolului, ci pregătiţi-vă să-l înfruntaţi cu armele descrise mai sus: Sfintele Taine, postul, rugăciunea, Sfânta Cruce şi smerenia şi astfel vă veţi apropia de Dumnezeu, îl veţi avea ca aliat în lupta cu diavolii, după cum spune Sf. Iacov: “Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi El se va apropia de voi”. (Iacov 4, 8).
Să vă ajute bunul Dumnezeu să vă întoarceţi acasă mai bogaţi sufleteşte, mai înduhovniciţi, mai buni, mai îngăduitori cu aproapele şi mai atenţi la ispitele diavolului, iar la Judecata de Apoi să auziţi cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. (Matei 25, 34).     AMIN.

joi, 17 iunie 2010

Nu te speria de criza în care se afundă lumea!

În acest sens, Sfânta Scriptură ne spune: "Domnul nu lasă să piară de foame sufletul celui drept; însă el respinge lăcomia celor fără de lege"(Pilde 10, 3).
"Să nu fim puţini credincioşi, nici mici la suflet, căci Cel ce a făgăduit Împărăţia Cerurilor şi atâtea bunătăţi, apoi cum nu ne va da cele de aici? Să nu poftim lucruri de prisos, ci să iubim simplitatea, şi atunci veşnic ne vom îmbogăţi. Să cerem acoperământ trupului şi hrană, şi atunci de toate ne vom bucura, şi de aceasta, ca şi altele mai mari. Dar dacă poate tu eşti scârbit şi cauţi spre pământ, apoi aş voi să-ţi arăt sufletul celui care te-a nedreptăţit, cum se face pulbere după biruinţa lui asupra ta. De altfel, aşa este păcatul; întrucât este lucrare, el îţi aduce oarecare plăcere - dar după ce s-a sfârşit, atunci mica plăcare zboară şi în locul ei intră nemulţumirea şi tristeţea. Aceasta pătimim şi când batjocorim pe cineva, iar după aceea suntem mustraţi de conştiinţă. Dumnezeu nu a pus răsplata celui ce ţi-a făcut rău în pedeapsa lui, căci atunci n-ar fi vreun mare lucru. Mulţi cred că ar fi o mângâiere pentru dânşii când văd pe prigonitorul lor pedepsit, fiindcă atunci cred că au luat înapoi de la acela tot ce le răpise. Însă Dumnezeu nu a pus răsplata în aceasta. Voieşti poate a şti câte bunătăţi vei moşteni? Îţi deschide cerul întreg, te face împreună cetăţean cu sfinţii, te pregăteşte a sta împreună cu ei în aceeaşi ceată, te izbăveşte de păcate, te încununează cu dreptatea. Dacă cei ce iartă pe cei ce le greşesc iau iertarea păcatelor, dar încă cei ce nu numai că iartă, ci chiar mai dau şi altele cu îmbelşugare, de ce binecuvântare nu se vor învrednici? Deci să nu suferi lipsit de curaj, ci încă te şi roagă pentru cel ce te-a nedreptăţit, căci şi aceasta o faci tot pentru tine. Ţi-a luat averea? Câtă avere n-ai da ca să ţi se ierte păcatele?" Dar tocmai aceasta se petrece acum cu tine, căci dacă suferi cu bărbăţie şi nu blestemi pe prigonitorul tău, ţi-ai pus pe cap o cunună strălucită. Şi cuvântul acesta nu este al meu, ci al lui Hristos, care zice: "Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blesteamă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc, ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri"(Matei 5, 44-45)" (Sf. Ioan Gură de Aur)

marți, 15 iunie 2010

Omul l-a uitat pe Dumnezeu

"Eva s-a înşelat cu rodul oprit, şi iată că întreaga omenire a căzut în înşelarea vieţii, şi cu toţi au început să se înşele, şi femeia însăşi a devenit obiect de înşelare prin frumuseţea ei trupească, şi totul, totul a devenit pentru om obiect de înşelare: şi mâncarea şi băutura, şi îmbrăcămintea, şi banii, şi toate jocurile, şi distracţiile, şi vietăţile - câinii, pisicile, păsările: de toate s-a împătimit omul, şi Dumnezeu a devenit uitat în inimi, depărtat, dispreţuit şi hulit. Dumnezeu S-a îndepărtat din inimile omeneşti şi nu împărăţeşte în ele, fiindcă în ele împărtăşeşte duhul viclean a toată înşelarea şi înstrăinarea de Ziditor - satana; omul s-a făcut atelier al diavolului care clădeşte în el toată înşelăciunea, tot răul. Hristos Răscumpărătorul a venit pe pământ tocmai pentru a smulge pe om din această înşelare pierzătoare şi a reaşeza în el chipul lui Dumnezeu şi asemănarea lui Dumnezeu şi a-l face făptură nouă şi a-l uni iarăşi cu Dumnezeu." (Sf. Ioan de Kronstadt, Spicul viu)

marți, 8 iunie 2010

Martiri şi sfinţi pe pământ românesc (2) - Nicandru şi Marcian

"Martirologiul siriac pomeneste, ca martir tomitan, la 5 iunie, pe Marcian si alti martiri. In Martirologiul hieroymian Marcian e pomenit impreuna cu alti doi martiri: Nicandru si Apoloniu, dar toti trei sint localizati in Egipt ("in Aegypto Marciani, Nicandri et Apolloni, quorum gesta habentur"), ceea ce a facut pe unii aghiografi sa creada ca ar fi vorba de martiri egipteni, si anume din Alexandria, cum precizeaza o traducere latina a Martirologiului hieronymian, martiri care ar fi fost sarbatoriti si la Tomis42. Alti istorici opineaza insa ca localizarea acestor sfinti in Egipt ar proveni dintr-o eroare de transcriere a copistilor de manuscrise, care au scris sau au citit Thmuis (localitate in Egipt) in loc de Thomis43. Mai aproape de adevar credem ca se afla istoricul J. Zeiler (op. cit., p. 118), care precizeaza ca Marcian si Nicandru sint cei doi soldati romani din armata imperiala de la Dunare care au suferit martiriul la Durostor, in persecutia lui Diocletian si Galeriu, la 27 (ori 17) iunie 298 si care era foarte natural sa fie cinstiti si la Tomis, fiind vorba de orase relativ apropiate, ale aceleiasi provincii romane. Sinaxarele din mineiele ortodoxe pastreaza pina azi amintirea lor la 8 iunie, fara sa precizeze locul patimirii44."  

42. H. Delehaye, "Propylaeum ad Acta Sanctorum Novembris",Bruxelles, 1902, col. 40-41. Cf. si sinaxarul din Mineiul rom. pe septembrie ziua 13 (ed. IV, Bucuresti 1973,, p. 270-271.
43. Pr. Prof. I. Ramureanu,
Sfinti si martiri la Tomis - Constanta in rev. "Biserica Ortodoxa Romana", an. 1969, nr. 9-10, supra, p. 990.
44. Vezi si Dr. Gherasim Timus,
Dictionar agiografic, cuprinzind pe scurt vietile sfintilor, Bucuresti, 1898, p. 258.

vineri, 4 iunie 2010

Martiri şi sfinţi pe pământ românesc (1) - Filippos, Zoticos, Attalos si Kamasis

"La 4 iunie, Martirologiul siriac indica pomenirea la Noviodunum a martirului Filip, la care Martirologiul hieronymian adauga pe Zoticus, Attalus, Euticos (Evtichie), Kamasis, Quirinus (Quirina), Iulia, Saturnina (Saturnius), Galdunus, Ninnita, Fortunio si alti 25, ale caror nume nu ni se arata 80. Patru din grupul acestor martiri si anume: Filippos, Zoticos, Attalos si Kamasis - pe care aghiografii ii identificau pina nu de mult cu diferiti martiri din alte parti 81, suntnt de fapt martirii locali, de la Noviodunum, ale caror oseminte s-au descoperit de curind (septembrie 1971) in martyrion-ul (cripta) de sub altarul bazilicii paleocrestine din satul Niculitel (la 10 km sud de Noviodunum (Isaccea de azi), de unde au fost duse la minastirea Cocoş, din apropiere, unde se afla acum 82. Desi au patimit la Noviodunum, numele lor indica o provenieinta orientala, probabil microasiatica, dar pot fi foarte bine si din Moesia, Tracia ori alta dintre provinciile sud-dunarene ale imperiului roman. Dupa parerile istoricilor si arheologilor romani cei mai competenti, ei au suferit moarte martirica in persecutia lui Diocletian si Galeriu (303-304) ori cea a lui Liciniu (319-323), din care provin majoritatea martirilor din Scitia Mica si din orasele de la sudul Dunarii, unde stim ca aceste ultime persecutii au fost deosebit de violente. Fie ca au fost inmormintati de la inceput la Niculitel, fie ca au fost adusi aici mai tirziu, spre a fi feriti de furia devastatoare a gotilor si a hunilor, peste mormintul lor comun s-a construit - probabil in a doua jumatate a secolului IV ori la inceputul secolui urmator - martyrion-ul descoperit acum (pe peretii caruia sunt inscrise si numele lor) cu bazilica de deasupra lui 83. E foarte putin probabila ipoteza mortii lor martirice in timpul persecutiei lui Atanaric (a doua jumatate a secoluli IV), in Gotia (Dacia Traiana), de unde ar fi fost adusi si inmormintati in dreapta Dunarii 84. Intemeiati pe confirmarea existentei celor patru martiri de la Noviodunum prin senzationala descoperire a osemintelor lor la Niculitel, credem ca nu avem nici un motiv sa ne indoim de adevarul istoric al informatiilor date de vechile martirologii; presupunem deci, ca si ceilalti martiri pomeniti in ele la 4 iunie si enumerati aci sunt tot martiri locali, care au patimit odata cu cei patru, in persecutia lui Diocletian (303-305) sau in cea a lui Liciniu (319-320)."

80. Pentru acest grup, vezi izvoarele citate si interpretate corect la I. Barnea, Martyrion-ul de la Niculitel, in rev. "Biserica Ortodoxa Romana", 1973, 1-2, p. 220-221; Acelasi, O importanta descoperire arheologica..., p. 73. Cf. si C. Erbiceanu, Ulfila... p. 79 (cu unele deformatii de nume).

81. Vezi, de ex., J. Zeiller, op. cit., p. 119 si H. Delehaye, Saints de Thrace..., p. 273; Acelasi, Coment, la Mart. Hieronymian din ed. H. Quentin, Bruxelles 1931, p. 302-304.

82. Literatura principala despre acestia, publicata pina acum: V. H. Baumann, Bazilica cu "martyricon" din epoca romanitatii tirzii descoperita la Niculitel, in "Bulet Monum. Ist. 41(1972), nr. 2, p. 17-26; Pr. Prof. I. Ramureanu, Martirii crestini de la Niculitel, descoperiti in 1971, in rev. "Biserica Ortodoxa Romana", an. 1973, nr. 3-5, p. 464-471; I. Barnea, Martyrionul de la Niculitel, in rev. "Biserica Ortodoxa Romana", 1973, 1-2, p. 218-228; Acelasi, O importanta descoperire arheologica...., p. 70-79; P. Diaconu, Despre data patimirii lui Zotikos, Attalos, Kamasis si Philippos, in "Studii si cerc. De ist. veche", 24 (1973), nr. 4, p. 633-641; P. Nasturel, Quatre martyres de Noviodunum (Scythie Mineure), in "Analecta Bollandiana", 91 (1973), 1-2, p. 5-8.

83. Pentru aceasta opinie: I. Barnea, ambele studii cit. supra: P.S. Nasturel, op. cit., supra; Pr. Prof. I Ramureanu, op. cit., supra, p. 470-471.

84. Ipoteza aceasta a fost sustinuta de: V.H. Baumann, ambele studii citate la n. 82 si P. Diaconu, op. cit., la nota 82.

Păcatul mândriei

"Nu există păcat mai mare decât mândria, care este o deplină lipsire de harul lui Dumnezeu: "Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har"(Iac 4, 6). Însă cel mândru nici pe sine nu se socoteşte păcătos, nici altora nu le îngăduie să-i scoată în evidenţă păcatele. El nu rabdă observaţiile. Într-atât la orbit mândria pentru păcatele lui. În noaptea întunecoasă noi nu vedem lucrurile care ne înconjoară, însă, în ciuda acestui fapt, ele se află în jurul nostru. Faptul că noi nu le vedem nu înseamnă că acestea nu există. Este îndeajuns să ne ciocnim de ele ca să ne convingem de existenţa lor. Tot astfel este şi în viaţa duhovnicească. Dacă noi nu ne vedem păcatele noastre, fie din pricina mândriei, fie din pricina grozavei împietriri în păcat, nu înseamnă că nu avem păcate. Când ne izbim de ele şi suferim din cauza lor, ne vom încredinţa că există, că sunt în noi, că ele creează un întuneric duhovnicesc în inimile noastre şi ne pricinuiesc toate durerile şi pătimirile" (Arhim. Serafim Alexiev, Vederea păcatelor noastre)

joi, 3 iunie 2010

Hirotonia

Canonul 2 apostolic: "Preotul să se hirotonească de către un episcop, la fel şi diaconul şi ceilalţi clerici"