Sfânta Scriptură este o tradiţie scrisă iar Sfânta Tradiţie este o scriere trăită

"Pentru creştinătatea ortodoxă, Biblia este izvorul cel
sfânt, nemuritor şi de neînlocuit al Adevărului: Adevărul
cel dezvăluit de Dumnezeu şi pus în literă. De la prima
până la ultima pagină este vorba despre Adevăr şi Viaţă:

despre Hristos. Aşadar, nu despre adevărul geologic,
istoric sau ştiinţific, ci despre Adevărul Duhului cel
atotcuprinzător: Adevărul Domnului şi al nostru, ,,tainele
mântuirii”. Acesta ne-a fost dat ,,spre învăţătură.”
(Romani XV, 4).

Orice ortodox citeşte Biblia cu de la sine voie, pe
limba lui. Dar cu firească smerenie, el îşi dă seama că
judecarea faptelor după a sa cugetare pătimaşă nu îi e de
bună îndrumare: de aceea este nevoie de o privire mult
mai cuprinzătoare, de experienţe acumulate, şi, mai mult
de toate - de sfinţenie: de curăţia inimii, care te face să-L
vezi pe Dumnezeu. Şi acest lucru, muritorul de rând nu
îndrăzneşte să creadă a-l avea. (Fapte VIII, 30-31).

Dacă, în calitate de individ, omul nu deţine acest
lucru, îl are totuşi în calitate de membru al Bisericii, - un
mădular din trupul Domnului Hristos. În această postură
omul are parte de experienţa de viaţă adunată a Bisericii,
lumina ei desluşitoare, în integritate şi curăţie: de Sfânta
Tradiţie. În măsura în care omul o urmează, în gând şi
faptă, şi el poate să devină vas al înţelepciunii ei.

Biblia nu este, cu alte cuvinte, singura sursă de
adevăruri a Bisericii. Cuvântul viu este mai vechi decât
cel scris şi trăieşte în continuare odată cu cele scrise.
Înainte ca tot ceea ce a făcut şi a spus Iisus să apuce să fie
consemnat, cuvintele şi faptele Sale nu s-au pierdut.
Apostolii au dat îndrumările lor nu numai în scris, dar şi
prin viu grai: "Deci, dar, fraţilor, staţi neclintiţi şi ţineţi 

predaniile pe care le-aţi învăţat, fie prin cuvânt, fie 

prin epistola noastră" (II Tesaloniceni 2, 15), iar Biserica 

a fost îndemnată să ţină seama de aceste învăţături. Şi aşa a şi
făcut. Aceasta este Sfânta Tradiţie, care trăieşte în
continuare în Biserică, din neam în neam.

Scriptura şi Sfânta Tradiţie ţin una de alta şi se
sprijină reciproc. Tradiţia dă viaţă celor scrise, este
plămânul său. Fără acesta, Scriptura ar fi moartă: un
obiect de disecţie anatomică. Cele două nu se pot rupe
una de alta. Până la urmă, Scriptura este o tradiţie scrisă
iar Sfânta Tradiţie este o scriere trăită. Iar Scriptura,
Tradiţia şi Fapta nu sunt decât un întreg: Hristos Cel în
veci viu.

Hristos este Adevărul, ,,acelaşi şi ieri, şi azi şi în
veci” (Evrei XIII, 8). El este dat odată pentru totdeauna,
de neşters. Dar noi Îl vedem doar o clipită, întunecat, ,,ca
în ghicitură”. Cu toate acestea, ni s-a dăruit nouă acest
lucru, să vedem tot mai clar: Cel Ce nu ni S-a dezvăluit în
prima evanghelie, S-a făcut desluşit în ultima dintre ele:
abia aici auzim despre Cuvânt, abia aici, pentru prima
dată, strigă Toma, cu toate necredinţele sale topite:
,,Domnul meu şi Dumnezeul meu!” "

(Fritjof Tito Colliander, Credinţa şi trăirea ortodoxiei)