Duminica a 5-a după Rusalii (vindecarea celor 2 demonizaţi din ţinutul Gadara) (Mt. 8, 28-34; Mt. 9, 1)

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Iubiţi credincioşi, 

În duminica a 5-a după Rusalii, ne este zugrăvită pericopa evanghelică de la Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei, în care Iisus vindecă doi demonizaţi din ţinutul Gadara, ţinut situat pe un munte la est de Râul Iordan şi la 10 km sud-est de Marea Galileii.

Şi trecând El dincolo, în ţinutul Gadarenilor, L-au întâmpinat doi demonizaţi, care ieşeau din morminte, foarte cumpliţi, încât nimeni nu putea să treacă pe calea aceea. 

Şi iată, au început să strige şi să zică: Ce ai Tu cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti? 

Departe de ei era o turmă mare de porci, păscând. 

Iar demonii Îl rugau, zicând: Dacă ne scoţi afară, trimite-ne în turma de porci. 

Şi El le-a zis: Duceţi-vă. Iar ei, ieşind, s-au dus în turma de porci. Şi iată, toată turma s-a aruncat de pe ţărm în mare şi a pierit în apă. 

Iar păzitorii au fugit şi, ducându-se în cetate, au spus toate cele întâmplate cu demonizaţii. 

Şi iată toată cetatea a ieşit în întâmpinarea lui Iisus şi, văzându-L, L-au rugat să treacă din hotarele lor.

Intrând în corabie, Iisus a trecut şi a venit în cetatea Sa. (Matei 8, 28-34; 9, 1)

Impactul emoţional de la începutul relatării este foarte mare deoarece cei doi demonizaţi ne sunt prezenţaţi ca nişte oameni foarte cumpliţi, care ieşeau din morminte nelăsând pe nimeni să treacă pe calea aceea.

Punând stăpânire pe aceşti oameni, satana vrea să-i facă primejdioşi pentru semenii lor, să-i facă incapabili să trăiască în comunitate. Diavolul îi îndepărtează pe oamenii pe care îi stăpâneşte, atât de Dumnezeu cât şi de semenii lor. Prin intermediul patimilor, diavolul conduce sufletele lor, cei doi devenind sclavi ai propriilor păcate. Cei doi devin sălaş diavolilor, Dumnezeu fiind absent din sufletele lor. Din aceasta deducem că răul este înfăţişat ca o lipsă a binelui, răul nu are fiinţă. Aşa cum întunericul este o lipsă a luminii şi frigul este o lipsă a căldurii, la fel şi răul este o lipsă a binelui. Când se apropie Binele Suprem, Mântuitorul Hristos, de cei doi demonizaţi, răul din sufletele lor se împrăştie ca fumul.

Cei doi îl întâmpină pe Mântuitorul Iisus Hristos strigând: Ce ai Tu cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu?

Din această întrebare adresată Mântuitorului, deducem faptul că diavolul, care stăpânea sufletele celor doi, este deranjat de prezenţa lui Hristos şi totodată recunoaşte în persoana lui Hristos, dumnezeirea. Iată fraţilor că spre surprinderea noastră chiar şi diavolul crede şi se cutremură. Diavolul crede în existenţa lui Dumnezeu, dar unii oameni nu cred, se declară atei, fiind nebuni după cum spune psalmistul David: “Zis-a cel nebun întru inima sa: Nu este Dumnezeu” (Ps 13,1; 52,1). Diavolul crede în existenţa lui Dumnezeu pentru că ştie de unde a fost alungat şi ştie puterea infinită a lui Dumnezeu, care a adus toate de la nefiinţă la fiinţă. Sunt oameni care nu cred în existenţa lui Dumnezeu, dar sunt alţi oameni care nu cred în existenţa diavolului. Iubiţi credincioşi aceasta esta cea mai mare viclenie a diavolului, să-l facă pe om să creadă că diavolul nu există. Astfel, satana poate lucra în voie. Îl poate ispiti pe om, care căzând în păcat devine cu timpul rob al păcatului, devine pătimaş, şi se depărtează de Dumnezeu.

În dialogul început cu Mântuitorul, diavolul continuă cu încă o întrebare sugestivă: Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti? Iată că diavolul ştie că Mântuitorul urmează să vină la sfârşitul lumii ca să dea fiecăruia răsplata pentru faptele sale şi se cutremură de Judecata Mântuitorului. Diavolul este mai treaz decât unii oameni, care cuprinşi de patimi nu vor să se întoarcă la Dumnezeu, dar nici nu pun mare preţ pe Judecata de Apoi şi pe răsplata pe care o vor primi pentru faptele lor. Aceşti oameni nu se tem de cuvintele lui Hristos: “Duceţi-vă de la Mine blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui” (Matei 25,41).

Pentru diavol prezenţa lui Hristos este echivalentă cu chinul, deoarece nu are nici o putere asupra lui Dumnezeu; mai mult decât atât, toate vicleniile diavolului sunt îngăduite de Dumnezeu. De fapt divolul nu are putere nici asupra omului, în acest sens Sf. Ioan Gură de Aur spunând că acesta are atâta putere cât îi oferă omul, diavolul fiind închipuit ca un câine care este în lanţ şi are o rază de acţiune limitată. Astfel el poate vătăma pe cineva doar dacă se apropie prea mult de el, cu alte cuvinte dacă omul răspunde afirmativ la ispitele diavolului.

Sfântul Evanghelist Matei arată în continuare supunerea necondiţionată a diavolului faţă de Mântuitorul Iisus Hristos: Iar demonii Îl rugau, zicând: Dacă ne scoţi afară, trimite-ne în turma de porci. Prin această rugăminte diavolul dovedeşte încă o dată viclenia sa nemărginită, deoarece doreşte ca în schimbul celor două suflete omeneşti pe care le stăpânea să obţină puterea asupra unei turme de porci aflată în apropiere, cu scopul să o piardă pe aceasta aruncând-o în mare. În atotştiinţa Sa, Mântuitorul Hristos, ştiind intenţia vrăjmaşului, dar ştiind şi afacerile nu tocmai curate ale gadarenilor, le îndeplineşte rugămintea spunându-le: Duceţi-vă. Această decizie avea să-I aducă lui Hristos izgonirea din acele ţinuturi de către locuitorii cetăţii Gadara, care prin pierderea porcilor îşi pierdeau avuţia, pentru că ei aveau ca îndeletnicire comerţul cu porci. Iubiţi credincioşi avem prezentată tipologia omului iubitor de avuţie care nu-l preţuieşte pe aproapele, dar nici pe Dumnezeu. Locuitorii Gadarei în loc să se bucure pentru că doi semeni de-ai lor, care erau munciţi rău de diavoli, au primit vindecare de la Hristos, ei sunt supăraţi deoarece şi-au pierdut averea. Să ne uităm cu atenţie şi la păzitorii porcilor, care au şi ei corespondent în lumea contemporană: sunt asemenea oamenilor care îi văd pe semenii lor că au renunţat la unele patimi şi s-au întors spre Dumnezeu, şi în loc să se bucure sau să facă şi ei la fel, ei încep să vorbească în batjocură spunând altora că cei care s-au îndreptat s-au pocăit. Imaginaţi-vă ce suflete bolnave şi chinuite au aceşti oameni.

Să fim atenţi iubiţi credincioşi pentru că viclenia diavolului este fără margini, deoarece el ne înfăţişează păcatul ca pe ceva nevinovat; nu ne arată consecinţele păcatului, mai mult decât atât ni-l arată ca pe ceva folositor. Aşa a ispitit-o şi pe Eva şi consecinţele le ştim cu toţii:  "Eva s-a înşelat cu rodul oprit, şi iată că întreaga omenire a căzut în înşelarea vieţii, de toate s-a împătimit omul, şi Dumnezeu a devenit uitat în inimi, depărtat, dispreţuit şi hulit. Dumnezeu S-a îndepărtat din inimile omeneşti şi nu împărăţeşte în ele, fiindcă în ele împărtăşeşte duhul viclean a toată înşelarea şi înstrăinarea de Ziditor - satana; omul s-a făcut atelier al diavolului care clădeşte în el toată înşelăciunea, tot răul. Hristos Răscumpărătorul a venit pe pământ tocmai pentru a smulge pe om din această înşelare pierzătoare şi a reaşeza în el chipul lui Dumnezeu şi asemănarea lui Dumnezeu şi a-l face făptură nouă şi a-l uni iarăşi cu Dumnezeu." (Sf. Ioan de Kronstadt, Spicul viu).

Mântuitorul Hristos, prin jertfa Sa, ne-a unit iarăşi cu Dumnezeu, iar noi în prezent ne putem uni cu Hristos prin Sfintele Taine, prin intermediul cărora primim harul cel dumnezeiesc, deoarece tainele lui Hristos sădesc în sufletele luminate dragostea cea adevărată. Dintre cele 7 taine (Botezul, Mirungerea, Euharistia, Maslul, Cununia, Hirotonia, Spovedania), desăvârşirea tuturor celorlalte este Sfânta Euharistie. Sfântul Nicolae Cabasila, în cartea sa “Despre viaţa în Hristos” afirmă: “Numai Împărtăşania poate aduce iarăşi la viaţă pe cei ce au murit din cauza păcatelor. Fiindcă omul căzut nu se poate ridica prin puteri omeneşti, după cum nici răutatea omenească nu se poate ispăşi prin vrednicie omenească.”

Prin primirea cu vrednicie a Sfintei Împărtăşanii “Însuşi Domnul Iisus Hristos ne umple sufletul şi opreşte săgeţile viclene care sunt aruncate din afară asupra noastră, adăpostindu-ne de orice atac ar veni, pentru că El este scăparea noastră.” (Sf. Nicolae Cabasila)

Iată iubiţi credincioşi ce armă puternică avem împotriva diavolilor, avem chiar Trupul şi Sângele Mântuitorului care vindecă atât sufletul cât şi trupul. La fiecare Sfântă Liturghie îl avem prezent pe Hristos în mod real, care se împărtăşeşte celor vrednici, care vin să-L primească cu inimă curată.

Pentru a primi cu vrednicie Sfânta Împărtăşanie, creştinul trebuie să se înnarmeze şi cu alte arme împotriva vrăjmaşului, iar acestea sunt: Sfânta Spovedanie, postul şi rugăciunea. Prin post şi rugăciune creştinul trebuie să se apropie de scaunul de spovedanie şi să-şi mărturisească în faţa preotului cu inimă frântă şi smerită păcatele, acesta având puterea dată de Hristos de a lega sau dezlega păcatele, urmând îndemnul Mântuitorului: “Adevărat grăiesc vouă: Oricâte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi în cer, şi oricâte veţi dezlega pe pământ, vor fi dezlegate şi în cer.” (Matei 18, 18).

Împotriva diavolului avem încă două arme preţioase: Sfânta Cruce: „Doamne, armă împotriva diavolului, Crucea Ta o ai dat nouă“ şi smerenia: " cea mai puternica armă împotriva curselor diavoleşti este smerenia. Aşa cum cea mai vicleana armă a diavolului împotriva noastră este mândria” (Sf. Antonie cel Mare). Smerenia este singura virtute care nu poate să fie alterată de ispita diavolească, deoarece este plină de har dumnezeisc, iar Mântuitorul ne spune: "Învăţaţi-vă de la Mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihna sufletelor voastre" (Matei 11, 29)

Iubiţi credincioşi, să ascutăm îndemnul Sf. Apostol Pavel care în epistola către Efeseni spune: “Îmbrăcaţi-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului.” (Ef. 6, 11).

Aşadar nu staţi nepăsători în faţa ispitelor diavolului, ci pregătiţi-vă să-l înfruntaţi cu armele descrise mai sus: Sfintele Taine, postul, rugăciunea, Sfânta Cruce şi smerenia şi astfel vă veţi apropia de Dumnezeu, îl veţi avea ca aliat în lupta cu diavolii, după cum spune Sf. Iacov: “Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi El se va apropia de voi”. (Iacov 4, 8).

Să vă ajute bunul Dumnezeu să vă întoarceţi acasă mai bogaţi sufleteşte, mai înduhovniciţi, mai buni, mai îngăduitori cu aproapele şi mai atenţi la ispitele diavolului, iar la Judecata de Apoi să auziţi cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos: “Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii.” (Matei 25, 34).     AMIN.