Împărăția lui Hristos și împărăția acestei lumi

"Există pe pământ harica Împărăție a lui Hristos, care este Biserica, ce se mântuiește în Domnul, obiectul binecuvântărilor lui Dumnezeu și scopul doririi tuturor oamenilor care își înțeleg cu adevărat menirea. Există și o altă împărăție tot pe pământ - împărăția stăpânitorului acestui veac, care este clădită și sprijinită pe răutatea celui ce dintru început a fost vrăjmașul mântuirii noastre, care îl trage pe om în amăgire, în înșelare și în pierzare. Toți cei ce locuim pe pământ suntem, și n-avem cum să nu fim, sub înrâurirea acestor două împărății, și ori înclinăm către una, ori înlclinăm către cealaltă, ori stăm între ele ca și când n-am fi hotărâți de partea cui să ne dăm și încotro să înclinăm" (Sf. Teofan Zăvorâtul, Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor II, p. 22)

Mărturiile Sfinților Părinți cu privire la parastase

1. "Învăţătura celor doisprezece Apostoli", una dintre cele mai vechi cărţi ale Bisericii noastre, porunceşte să se săvârşească parastase pentru cei morţi la trei zile, la nouă, la patruzeci şi la un an.

2. Tertulian (+240-250 d. Hr.) unul dintre cei mai vechi scriitori bisericeşti, pomeneşte mereu despre Liturghiile ce s-au săvârşit pentru cei morţi şi mai ales în cartea sa "Despre coroană".

3. Sfântul Mucenic Ciprian (+258 d. Hr.), într-una din epistolele sale, ne face cunoscut că datoria principală a vechilor creştini era să aducă jertfe şi rugăciuni pentru cei adormiţi.

4. Istoricul bisericesc Eusebiu, descriind înmormântarea măreaţă a Sfântului Constantin cel Mare în Biserica Sfinţilor Apostoli, spune că trupul fericitului său suflet "s-a contopit cu poporul lui Dumnezeu, învrednicindu-se de dumnezeieşti slujbe şi liturghii".

5. Sfântul Ambrozie, episcopul Mediolanului (330-337) săvârşea în fiecare zi Sfânta Liturghie pentru Valentinian, Teodosie şi Sotiro.

6. Fericitul Augustin (354-430) după ce a săvârşit înmormântarea maicii sale, spune că, deşi trupul ei se afla în mormânt, el săvârşea "după obicei jertfa pentru mântuirea sufletului ei". Deoarece, precum el însuşi spune mai jos, mama lui nu considera nimic altceva mai important decât a i se pomeni numele la Sfânta Liturghie. De asemenea el a scris o întreagă carte despre cei adormiţi cu titlul "De cura pro mortuis".

7. Sfântul Chiril al Ierusalimului, în "Catehezele" sale spune că, după sfinţirea Cinstitelor Daruri "pomenim şi pe cei morţi, mai întâi pe patriarhi, apostoli, prooroci, mucenici, ca pentru rugăciunile şi mijlocirile lor, să primească Dumnezeu rugile noastre".

8. Sfântul Ioan Damaschin a alcătuit o lucrare completă cu titlul "Despre cei adormiţi în credinţă".

9. Sfântul Ioan Gură de Aur, referitor la aceasta, spune: "Nu s-au legiferat acestea la întâmplare de către dumnezeieştii Apostoli, adică faptul de a ne aduce aminte în timpul Înfricoşătoarelor Taine de cei care au plecat din această viaţă, căci aceia au cunoscut că mult câştig şi mare folos sufletesc se dobândeşte din aceasta" (Omilia 4 la Epistola către Filipeni).

10. Sfântul Noul Mucenic Iacov, în 1520, atunci când era dus la mucenicie, a poruncit ucenicilor lui să-i facă parastasele după rânduiala Bisericii.

11. Sfântul Nectarie din Eghina, cel de curând proslăvit, a întocmit o lucrare cu titlul: "Despre nemurirea sufletului şi despre sfintele parastase", în care prin nenumărate texte patristice şi întâmplări din vieţile sfinţilor Bisericii noastre dovedeşte folosul pe care îl aduc parastasele.

(Ieromonah Benedict Aghioritul, Parastasele și folosul lor)